Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Selfie mortal - Tânăr de 21 de ani ucis de elicea elicopterului

elicopter socat

Trei persoane au fost arestate după ce un tânăr britanic în vârstă de 21 de ani a fost ucis de o pală a elicei care se învârtea când a debarcat la Atena dintr-un elicopter închiriat de familia sa din Mykonos, relatează The Guardian, potrivit news.ro.

Autorităţile elene au declarat că pilotul aeronavei şi doi ingineri de la sol au fost reţinuţi în urma incidentului.

”Ancheta noastră s-a concentrat pe o posibilă neglijenţă. Din spusele martorilor au apărut întrebări esenţiale cu privire la motivul pentru care elicele nu erau oprite atunci când pasagerilor li s-a permis debarcarea luni”, a declarat o sursă din poliţie.

Victima, identificată ca Jack Fenton, a fost ucisă pe loc. Tânărul urma să se întoarcă în Marea Britanie cu un avion privat, după ce şi-a petrecut vacanţa cu părinţii săi în insula Mykonos.

Presa greacă a relatat că studentul din Oxford Brookes a fost lovit de rotorul din spate al elicopterului în timp ce încerca să facă un selfie la câteva secunde după ce Bell 407 a aterizat pe un heliport de lângă Spata.

Părinţii lui Fenton, care zburau în spate cu un al doilea elicopter, nu erau la curent cu tragedia când pilotul lor a fost alertat şi au fost deviaţi către aeroportul internaţional din Atena.

O flotă de limuzine în aşteptare trebuia să ducă grupul la aeroport de pe heliport.

Rezultatele unei anchete oficiale a poliţiei sunt aşteptate să fie transmise procurorului public marţi.

”Am intervievat martori, inclusiv pe cei trei prieteni care călătoreau cu el. Ancheta va fi apoi trimisă procurorului care va prelua cazul”, a precizat un ofiţer.

Pilotul neidentificat ar putea fi acuzat de ucidere din culpă, potrivit presei locale.

Transferul Mykonos-Atena a devenit o rută populară pentru Superior Air, compania de aviaţie care a operat elicopterul de lux.

Superior Air a anunţat că au fost respectate protocoalele de siguranţă atunci când elicopterul a aterizat la Atena.

Cotidianul grec Protothema a menţionat că personalul de aterizare a ghidat pasagerii din avion, dar Fenton, primul care a debarcat s-a întors în mod neaşteptat şi s-a îndreptat către elicopter, iar motoarele erau încă pornite.

Insula Mykonos, care a atras celebrităţi precum Elon Musk în această vară, a devenit un magnet pentru persoanele extrem de bogate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.