Semnal că lucrurile scapă de sub control: Putin a anunțat că va susține un discurs public

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 24-06-2023

Actualizat: 24-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Valdai Forum

Preşedintele rus Vladimir Putin se va adresa naţiunii ”în curând”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dimitri Peskov, potritiv agenţiei TASS, citate de CNN. Anunţul vine după ce gruparea de mercenari Wagner a afirmat că a preluat controlul militar al oraşului Rostov pe Don, din Rusia.

Şeful Wagner, Evgheni Prigojin, afirmă că forţele sale au preluat controlul asupra facilităţilor militare de la Rostov pe Don şi asupra aerodromului de acolo, relatează CNN. Şeful mercenarilor ruşi Evgheni Prigojin pare să sugereze că a trimis un convoi armat la un asalt de 1.200 de kilometri către Moscova, sâmbătă, într-o încercare, cu puţine şanse de reuşită, de a răsturna conducerea militară, potrivit Reuters.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri