Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Semnal de ALARMĂ dat de sindicatele din SĂNĂTATE: '50% dintre medici NU beneficiază de prevederile de salarizare bugetară'

activenews.ro
medici

Sindicatele Promedica și Uniunea Sindicală a Medicilor din România 'Alianța Medicilor' își exprimă îngrijorarea legată de potențialele efecte produse de intrarea în vigoare, la 1 iulie, a Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Sindicatele atrag atenția asupra faptului că doar 50% dintre medicii României profesează în spitalele de stat, în timp ce restul de 50% sunt medici de familie și medici din ambulatoriile de specialitate, care nu beneficiază de prevederile de salarizare bugetară, deși prestează servicii medicale publice.

 

"Sindicatul Promedica atrage atenția asupra faptului că doar 50% dintre medicii României profesează în spitalele României, în timp ce restul de 50% sunt medici de familie și medici din ambulatoriile de specialitate care nu beneficiază de prevederi de salarizare bugetară, deși prestează servicii medicale publice. Solicităm ca statul român să ia în considerare toate aceste categorii și să elaboreze o strategie moderna și reală a tarifării serviciilor medicale, în vederea activării unei distribuții echitabile între veniturile medicilor romani", se arată într-un comunicat remis luni AGERPRES.

Sindicaliștii din sănătate atrag atenția asupra potențialelor consecințe "dramatice" generate odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, și anume: sistarea plății bursei acordate medicilor rezidenți, confuzia introdusă în ceea ce privește numărul de gărzi obligatorii pentru medicii din spitale (patru gărzi obligatorii) — contradicții între legi, ordine de ministru, contracte colective de muncă —, sistarea plăților privind titlul științific de doctor, atât ca suma compensatorie, cât și ca spor, impunându-se clarificări suplimentare precise transmise unităților sanitare.

Citeşte şi: Fostul preşedinte AEP, dezvăluiri BOMBĂ. Cum a fost AMENINŢATĂ ca să-i DENUNŢE pe Dragnea, Ponta şi Ghiţă

De asemenea, sindicatele din sănătate avertizează Guvernul și Parlamentul, precum și clasa politică aflate în exercițiu că astfel de provocări generează revolte în cadrul corpului medical, subliniind că "promisiunile nu vor ține niciodată loc de nivel de trai și de pregătire și nu vor opri exodul celei mai prețioase resurse a României".

"Sindicatul Promedica și USMR 'Alianța Medicilor' avertizează Guvernul, Parlamentul Romaniei și întreaga clasă politică aflată în exercițiu în prezent că astfel de provocări și tulburări ale unui sistem sanitar cu adevărat deficitar și aflat nu departe de marginea prăpastiei, în insuficiența de personal bine pregătit, cu lipsuri materiale imense, văduvit de orice orizont de performanță reală în beneficiul pacienților noștri și, nu în ultimă instanță, lipsit de o viziune coerentă și fără echivoc a ceea ce ar trebui să devină — generează deja revoltă și anomie în cadrul corpului medical. Fapt cu consecințe grave, prin demotivarea gravă a medicilor, prin accelerarea exodului, prin accentuarea senzației de abandon, trădare și dezinteres al clasei politice în ansamblul ei față de salvatorii unei țări care consideră, se pare, că merită să îi piardă", se spune în comunicat.

La final, cele două sindicate pledează pentru un "parteneriat real" cu decidenții politici din sănătate, bazat pe "respect și încredere reale și reciproce, având drept rezultate pragmatismul managerial și propășirea unei națiuni care merită mai mult".

Citeşte şi: Veşti PROASTE pentru şoferi. Prognoza experţilor privind preţul carburanţilor .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.