Deputatul AUR, Andrei Gușă, susține că în Spania are loc o reuniune cu ușile închise a ”Coaliției celor dispuși” (sau Coaliția de Voință) în care se va decide aprofunarea ajutorului pentru Ucraina care ar echivala cu intrarea în război. Cu această ocazie el le cere membrilor Coaliției la guvernare să facă un referendum pentru ca românii să își exprime voința cu privire la implicarea în război.
”Se pare că, astăzi, se desfășoară, în Spania, o ședință strict secretă a coaliției așa-zisă a „celor dispuși”, adică 35 de țări care sunt dispuse să continue războiul proxy împotriva Rusiei prin Ucraina, țări printre care se numără și România, iar ședința se desfășoară într-un format strict secret, conform comunicatelor oficiale, în sensul în care nu știm ce participanți ne reprezintă, nu știm ce măsuri, ce idei vor fi prezentate acolo, deși este previzibil faptul că va fi vorba despre o escaladare a războiului, în măsura în care e prima ședință secretă de acest gen. Dacă vor să ascundă ceva populațiilor țărilor reprezentate, doar asta poate fi.
Și atunci înțelegem de ce se forțează de către Coaliția Toxică de Guvernare, prin guvernul Bolojan, PLX-351, care permite României să facă parte din terțe alianțe decât cea NATO, posibil cu această Coaliție a celor dispuși, posibil direct cu Ucraina. Se deschide cadrul legal dacă legea trece. Această lege include și dislocarea de forțe militare pe teritoriu străin, ca răspuns la amenințări hibride. Deci deschide multe părți și devine mai coerentă acțiunea, dacă se va decide, Doamne fereste, intrarea trupelor românești de facto în Ucraina sau chiar în Republica Moldova.
Reiterăm din partea AUR faptul că trebuie organizat urgent de către Coaliția Toxică de Guvernare un referendum dacă românii vor sau nu vor să ajute Ucraina, pentru că, după toate sondajele de opinie, în marea lor majoritate, românii vor pace pe de-o parte și reiterăm faptul că Rusia nu ne-a amenințat direct. De ce ar vrea Rusia, o țară care cuprinde o șesime din suprafața globului pământesc de uscat, care are resurse naturale, care nu s-a îndreptat în toată istoria ei înspre vestul Europei cu trupe, de ce ar vrea să pornească la război împotriva a 35 de state europene? De ce ar vrea să anexeze, eu știu, Sevilla sau Benelux sau alte zone ale Uniunii Europene, cu populații îmbătrânite total și înglodate în datorii. Este o prostie și un narativ pentru ca să se vândă arme, dar se pierd și vieți.”, susține deputatul Andrei Gușă.































Comentează