Evaluările miniştrilor nu trebuie făcute sub presiune politică, ci trebuie să existe o atitudine imparţială faţă de aceştia şi nu pornită acţiunea în scopul de a înlătura sau forţa demisia anumitor miniştri, a declarat miercuri vicepreşedintele ALDE, Varujan Vosganian.
"Noi dorim ca evaluarea să aibă nişte criterii clare, valabile pentru toată lumea şi refuzăm acest tip de evaluare care porneşte de la ideea că unul este omul unuia, iar altul este omul altuia. În ceea ce priveşte ALDE, putem să vă spunem că toţi reprezentanţii noştri în Guvern sunt colegii noştri şi nu au existat favoritisme nici în nominalizarea şi nici în evaluarea lor ulterioară", a precizat Vosganian, după şedinţa Comitetului Politic Executiv al ALDE, conform Agerpres.
În legătură cu posibila reconfigurare a Guvernului, Vosganian a spus că o asemenea discuţie nu este posibilă fără un dialog cu noul prim-ministru.
"Nu am avut o asemenea discuţie în coaliţie şi cred că nici nu ar trebui făcută o astfel de reconfigurare fără un dialog cu prim-ministrul. În situaţia în care noi am face două lucruri dintr-o dată - am învesti un nou prim-ministru şi am şi reconfigura Cabinetul - ar însemna că prim-ministrul primeşte reconfigurarea Cabinetului ca pe un dictat. Ori eu cred că prim-ministrul este primul care să se implice în aşa ceva. De aceea trebuie lăsat prim-ministrul să-şi conducă Guvernul, să-şi cunoască toţi interlocutorii din cadrul Cabinetului şi după aceea să discutăm despre o posibilă reconfigurare", a explicat Varujan Vosganian.
Comentează