Semnal din partea unui lider european: Parlamentul European susţine cererea Ucrainei de a deveni candidat pentru integrarea în UE

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 11-06-2022

Actualizat: 11-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Binda Consulting International

Parlamentul European susţine cu fermitate solicitarea Ucrainei de a primi statutul de candidat pentru integrarea în Uniunea Europeană, a afirmat vineri preşedintele instituţiei, Roberta Metsola, citată de agenţia Reuters, anunță mediafax.

"Parlamentul European susţine ferm demersul Ucrainei de a primi statutul de candidat pentru aderarea la UE", a declarat Roberta Metsola în discursul rostit la Summitul Democraţiei de la Copenhaga.

În contextul războiului cu Rusia, Ucraina a cerut admiterea în procedură rapidă în Uniunea Europeană, dar o astfel de hotărâre necesită unanimitate, iar unele state europene se opun. Instituţiile UE urmează să stabilească dacă Ucraina va primi statut de candidat pentru integrarea europeană.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a propus pe 9 mai, într-un discurs rostit în Parlamentul European, crearea unei "comunităţi politice europene", pentru integrarea unor ţări precum Ucraina, care, în opinia sa, ar avea nevoie de "câteva decenii" pentru a îndeplini criteriile de aderare la UE.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri