Semnal primit de Dăncilă de la Comisia Europeană: 'Nu există o temere a încălcării statului de drept' prin legile justiţiei

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 23-07-2018

Actualizat: 23-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: ebu.eu

Premierul Viorica Dăncilă a explicat luni seară la Antena 3 că la întâlnirea sa de la Bruxelles cu preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei Europene, au adus în discuţie modificările la legile justiţiei şi ea le-a spus că aceste nu încalcă statul de drept şi nu există a încălcării statului de drept, moment în care Frans Timmermans a readus în discuţie protocoalele secrete despre care “era informat”, transmite news.ro.

Vezi şi: Descoperire-surpriză a cercetătorilor: Mirosul de cafea ajută creierul chiar şi fără a consuma băutura

“Da, ştiau despre acest lucru (protocoalele dintre SRI şi alte instituţii – n.r.). Au adus în discuţie legile justiţiei, am spus că aceste legi nu încalcă statul de drept, sunt legi care au fost votate în Parlamentul României, au mers la CCR, ceea ce nu este constituţional va fi reglementat, deci nu există o temere a încălcării statului de drept. În acel moment, îmi aduc bine aminte, domnul Timmermans a readus în discuţie protocoalele secrete. Ştia despre aceste lucuri, era informat”, a spus Dăncilă, întrebată dacă oficialii UE ştiau despre protocoalele încheiate între SRI şi alte instituţii din ţară.

Premierul Viorica Dăncilă anunţa la începutul lunii iulie că a discutat cu oficialii europeni de la Bruxelles despre protocoalele de colaborare dintre instituţiile din justiţie cu serviciile secrete, precizând că vicepreşedintele CE Frans Timmermans a spus că este un lucru grav, iar preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, ar fi spus că încheierea acestor protocoale nu doar că este gravă, dar încalcă şi principiile democraţiei.

Vezi şi: Corpul tău îţi transmite semnale prin pofte: Ce înseamnă când vrei să mănânci sărat sau când tânjeşti după ciocolată .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri