Primul semnal dat de SUA după nominalizarea noului ambasador: prioritățile SUA în România

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 19-11-2025 18:20

Actualizat: 19-11-2025 18:55

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Relaţia cu România nu a fost niciodată mai importantă, a declarat Darryl Nirenberg, nominalizat ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în România, relatează Agerpres.

În timpul audierii sale miercuri în Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului SUA, transmise live, Nirenberg a spus că va lucra pentru aprofundarea parteneriatului militar şi de securitate dintre Statele Unite şi România şi se va concentra pe consolidarea relaţiilor comerciale şi de investiţii dintre cele două ţări.

„România este un aliat cheie al NATO, poziționată sa la Marea Neagră și vecinătatea cu Ucraina îi oferă un rol strategic”, a punctat acesta. 

De asemenea, Nirenberg a vorbit despre stimularea eventualelor investiții românești în SUA care ar stimula crearea locurilor de muncă pe teritoriul american. Acesta a vorbit, cutumiar și despre asigurarea intereselor americanilor care sunt dislocați în țara noastră. „Mă voi focusa pe securitatea americanilor care servesc, lucrează sau vizitează țara”.

„Relațiile cu România sunt în cel mai important punct din istoria colaborării româno-americană”, a spus oficialul.

"Dacă voi fi confirmat, mă angajez să promovez agenda 'America pe primul loc' a preşedintelui (Donald) Trump şi să lucrez pentru a face America mai puternică, mai sigură şi mai prosperă. Mă voi concentra mai întâi pe asigurarea siguranţei americanilor care servesc, locuiesc, lucrează sau vizitează această ţară. Voi lucra pentru aprofundarea parteneriatului nostru militar şi de securitate şi mă voi concentra pe consolidarea relaţiilor noastre comerciale şi de investiţii. Voi promova exporturile americane, voi susţine companiile americane şi voi încuraja investiţiile care creează locuri de muncă în Statele Unite", a declarat Nirenberg.

"Această nominalizare este onoarea vieţii mele, pentru care sunt recunoscător preşedintelui Trump şi secretarului (de stat, Marco) Rubio. Aştept cu nerăbdare, dacă voi fi confirmat, să colaborez îndeaproape cu această comisie pentru a consolida relaţia noastră cu România şi pentru a promova interesele naţionale ale Americii în străinătate", a pledat Darryl Nirenberg.

„Un sens deplin”

El a subliniat că nominalizarea sa pentru funcţia de ambasador în România este "profund semnificativă", întrucât bunicii săi au emigrat în Statele Unite din Europa de Est, iar el însuşi, în perioada în care a lucrat tocmai în comisia în faţa căreia a fost audiat acum, a fost martor la desfăşurarea istoriei, când a căzut Zidul Berlinului şi poporul român şi-a câştigat libertatea faţă de comunism. "Dacă voi fi confirmat, totul ar căpăta un sens deplin", a remarcat el.

Darryl Nirenberg a fost însoţit la audiere de soţia sa, Lori, care a fost, de asemenea, membru al personalului Senatului, unde diplomatul a mărturisit că s-au şi cunoscut, şi de copiii lor Drew şi Kelly.

Cine e noul ambasador?

Preşedintele american Donald Trump a declarat, în luna mai, că Darryl Nirenberg va fi noul ambasador al SUA la Bucureşti. Acesta are o experienţă de 40 de ani şi va continua să susţină interesele SUA la Bucureşti. ”Ne va ajuta să consolidăm legăturile noastre cu România, să susţinem parteneriatul nostru militar, să promovăm şi să apărăm interesele economice şi de securitate ale Americii în străinătate”, a transmis Trump. 

”Sunt încântat să anunţ că Darryl Nirenberg va fi următorul ambasador al Statelor Unite în România”, a anunţat, în 21 mai. preşedintele american Doland Trump pe reţeaua de socializare Truth Social.

Trump a precizat că noul ambasador în România are o experienţă de 40 de ani şi va susţine interesele SUA la Bucureşti.

”Darryl are 40 de ani de experienţă în politica externă, inclusiv în calitate de consilier al Comisiei pentru relaţii externe a Senatului. Un mândru absolvent al Universităţii Colgate şi al Facultăţii de Drept a Universităţii George Whashington, Darryl a fost şi va continua să fie un susţinător neobosit al agendei mele America First (America mai întâi). El ne va ajuta să consolidăm legăturile noastre cu România, să susţinem parteneriatul nostru militar, să promovăm şi să apărăm interesele economice şi de securitate ale Americii în străinătate”, a mai transmis preşedintele american.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri