Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Semnare contracte de achiziții sectoriale de produse PH-CF-01 Lot 1 și Lot 2

Hidro Prahova S.A.
Hidro Prahova S.A.

Hidro Prahova S.A. a semnat două contracte de achiziții de echipamente incluse în „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Prahova, în perioada 2014-2020”, proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 3 - Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor, Obiectivul Specific (OS) 3.2 - Creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentarii cu apă potabilă a populației.

Potrivit contractului de achiziții sectoriale de produse PH-CF-01 Furnizare Echipamente Lot 1, Hidro Prahova S.A. se va dota cu: unitate mobilă pentru detecția pierderilor (1buc); autolaborator dotat cu echipament specializat inspecție video (1 buc); unitate mobilă pentru spălarea și curățarea canalizării - minim 15,5 mc (2 buc); unitate mobilă pentru spălarea și curățarea canalizării - maxim 2 mc (1 buc); freză curățare rețele de canalizare (12 buc).

Prin contractul de achiziții sectoriale de produse PH-CF-01 Furnizare Echipamente Lot 2, Hidro Prahova S.A. se va dota cu: autoșasiu transport containere 1,6-2mc (4 bucăți); autobasculantă transport nămol (4 bucăți); încărcător frontal (4 bucăți).

Valoarea totala a Contractelor de Furnizare Echipamente PH-CF-01 Lot 1 si Lot 2 este de 31.820.750,00 RON fara TVA. Contractele au fost încheiate în data de 06.07.2023 cu asocierea formată din S.C. GRĂDINARU IMPORT-EXPORT și S.C. GRĂDINARU TRUCKS SOLUTIONS, iar durata acestora este de 12 luni.

Hidro Prahova S.A. derulează „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Prahova, în perioada 2014-2020”, Cod SMIS 2014+ 156809, în baza Contractului de finanţare încheiat la data de 3.10.2022 cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020. Data finalizării proiectului este 30 Noiembrie 2025. Valoarea totală a contractului de finanțare este 3.409.901.179,12 din care 85 % reprezintă fonduri europene nerambursabile.

Proiectul include extinderea rețelelor de apă și de canalizare din localitățile aflate în aria de operare a operatorului HIDRO PRAHOVA SA, precum și dezvoltarea unor surse suplimentare de apă potabilă de calitate, pentru creșterea capacității de furnizare. Totodată, Proiectul de dezvoltare regională își propune realizarea unor sisteme integrate de canalizare și epurare în localitățile ce nu dispun încă de astfel de servicii publice.

Obiectivul Proiectului vizează extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare în 42 de localități din județul Prahova: Adunați, Albești Paleologu, Aluniș, Ariceștii Zeletin, Azuga, Băicoi, Balta Doamnei, Bălțești, Bănești, Bertea, Breaza, Bușteni, Câmpina, Cărbunești, Cerașu, Comarnic, Drăgănești, Dumbrava, Fulga, Gherghița, Izvoarele, Mizil, Păcureți, Podenii Noi, Poiana Câmpina, Poienarii Burchii, Provița de Sus, Provița de Jos, Sălciile, Scorțeni, Sinaia, Șirna, Slănic, Șoimari, Ștefești, Surani, Telega, Tinosu, Tomșani, Urlați, Vălenii de Munte și Vărbilău.

La finalul anului 2025, după implementarea “Proiectului de dezvoltare regională a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Prahova”, 91872 locuitori vor beneficia de o mai bună alimentare cu apă față de capacitățile existente, iar 190.810 locuitori echivalenți, de o mai bună tratare a apelor uzate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.