Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Semne de răceală? Când trebuie să te alarmezi

Radu Pop
Sanador
raceala sanador

Toamna este anotimpul boem care îmbracă natura într-o multitudine de culori, dar și sezonul care face trecerea către sezonul rece, favorizând diferitele infecții respiratorii. Răceala și gripa sunt printre cele mai întâlnite afecțiuni în această perioadă. De regulă, cei mai predispuși la îmbolnăvire sunt copiii și vârstnicii, dar și femeile însărcinate și persoanele cu un sistem imunitar slăbit.

Infecțiile respiratorii pot afecta atât căile respiratorii superioare (nasul, sinusurile, faringele și laringele), cât și pe cele inferioare (trahee și bronhii) și pot fi de natură virală sau bacteriană. Tusea, strănutul, congestia nazală, rinoreea, durerile în gât și de cap, durerile musculare, dificultatea la respirație, febra și starea generală de rău sunt semne și simptome specifice acestor afecțiuni ale tractului respirator.

Multe dintre aceste manifestări clinice pot fi tratate cu ușurință acasă, la indicația medicului. Automedicația trebuie evitată, pentru că uneori poate înrăutăți și mai mult situația. Vizita la medic este importantă pentru stabilirea tipului de infecție, virală sau bacteriană, și a celor mai potrivite recomandări de tratament. De regulă, astfel de episoade trec în șapte zile sau cel mult două săptămâni. Însă, există și situații în care starea pacientului se poate complica, ajungându-se chiar la pneumonie, o infecție care afectează alveolele pulmonare și țesutul din jurul acestora și care, dacă nu este tratată corespunzător, poate pune în pericol viața pacientului. În astfel de cazuri este nevoie de o monitorizare mult mai atentă, chiar de spitalizare atunci când boala se complică, și de un tratament mult mai specific.

Pentru a reduce riscul de îmbolnăvire în această perioadă a anului, este foarte important să se țină cont de câteva reguli simple: o igienă a mâinilor riguroasă, acoperirea gurii în timpul strănutului și a tusei, de preferat cu un șervețel care se aruncă imediat, dezinfectarea mâinilor și evitarea contactului cu alte persoane în cazul unei infecții, pentru a evita răspândirea bolii. De asemenea, vaccinarea antigripală are un rol important în prevenție, atât în cazul adulților, cât și a copiilor.

În cazul unei urgențe medicale, atunci când simptomele răcelii sau gripei se înrăutățesc în ciuda tratamentelor administrate, iar starea de sănătate este tot mai alterată, este bine de știut că Spitalul Clinic SANADOR dispune de un Compartiment de Primiri Urgențe cu 22 linii de gardă (CPU). De altfel, Spitalul Clinic SANADOR este singurul spital privat multidisciplinar din București care dispune de un astfel de compartiment, unde pacienții au acces la cele mai bune îngrijiri medicale oferite de medici urgentiști foarte bine pregătiți și cu mare experiență. Dacă este necesar, pacienții care aleg serviciile SANADOR au acces în urgență inclusiv la o abordare multidisciplinară. Pentru un diagnostic cât mai rapid și stabilirea tratamentului corespunzător, medicii din CPU SANADOR sunt ajutați de o platformă investigațională completă, la care au acces nonstop. De asemenea, Departamentul de Urgență de la Spitalul Clinic SANADOR dispune, pe lângă CPU, și de un Serviciu de Ambulanță cu flotă și dispecerat proprii, care asigură asistență medicală prespitalicească și transport specializat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.