Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pe model occidental: Părinţii copiilor de până în 8 ani pot solicita patru zile lunar de telemuncă, a decis Senatul

travelers.com
telemunca

Senatul a adoptat, marţi, în plen, o propunere legislativă de modificare a Codului muncii prin care părinţii copiilor de până în 8 ani pot solicita patru zile lunar de telemuncă, conform Agerpres. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

"La cerere, salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la opt ani beneficiază de patru zile pe lună de muncă la domiciliu sau un regim de telemuncă în condiţiile Legii 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii", prevede propunerea legislativă iniţiată de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, proiect la care au subscris mai mulţi senatori şi deputaţi PNL.

Gorghiu a menţionat că proiectul transpune în legislaţia naţională o Directivă a UE din 2019, este menit să susţină natalitatea care este în declin şi să realizeze un echilibru între viaţa profesională şi cea privată a familiilor care au copii până la opt ani.

Potrivit expunerii de motive, soluţii legislative similare se aplică în Suedia, Austria, Germania, Spania, Finlanda, Olanda, Norvegia, Belgia care oferă, la rândul lor, diferite forme de program flexibil incluzând telemunca.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.