Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Senatorii au început dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Agriculturii

senat plen

Dezbaterea moţiunii simple "Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros", iniţiată de 72 de parlamentari PSD, ALDE şi afiliaţi grupului social-democrat, a început luni în plenul Senatului, anunță AGERPRES.

Semnatarii solicită demisia ministrului Agriculturii, Adrian Oros, "până nu desfiinţează întregul sector agroalimentar din economia României şi până nu transformă fermierii români în săracii Europei".

Citește și: STAREA DE ALERTĂ, adoptată de Guvern. Parlamentul trebuie să voteze în 5 zile

Potrivit preşedintelui interimar al Senatului care conduce şedinţa de luni a plenului, Robert Cazanciuc, în sală sunt prezenţi 71 de parlamentari, votul urmând să fie acordat cu bile. Moţiunea este citită de senatorul PSD Marian Pavel.

"De la acest ministru auzim doar scuze şi motivaţii. Declaraţii politice deplasate, management defectuos, lipsa de viziune, înşelarea încrederii producătorilor agricoli, luarea de decizii deplasate, frica de responsabilitate face ca noi să fim astăzi aici şi să dezbatem această moţiune simplă. Prin această moţiune simplă dorim nu doar să atenţionăm românii cu privire la pierderile incomensurabile din această perioada din agricultură, cât şi la incompetenţa actualului ministru Oros. În consecinţă, cerem demiterea imediată a acestuia", solicită semnatarii moţiunii simple.

Citește și: 15 motive legale pentru ieșirea din localitate: Guvernul a emis REGULILE din starea de alertă / LISTA COMPLETĂ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.