Senatorii au liber de marţi până sâmbătă

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 05-05-2014

Actualizat: 05-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



'Programul pentru aceasta saptamâna, deci de pe 6 (mai n.r.) pâna sâmbata pe 10 mai avem activitati în circumscriptiile electorale. În saptamâna viitoare, de luni pâna sâmbata pe 17 (mai n.r.), luni avem sedinta Biroului permanent pentru activitati curente, marti, 13 mai, avem activitati în circumscriptiile electorale, însa Comisia juridica a fost convocata sa lucreze la ora 10,00 pentru a lua în discutie un proiect de lege care este de interes foarte mare, respectiv proiectul de lege de modificare si completarea legii 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor', a spus Dumitrescu.


El a precizat ca este vorba despre modificari referitoare la pensiile magistratilor care au suferit condamnari.

'Deci Comisia juridica a fost convocata saptamâna viitoare, marti, la ora 10,00 pentru a face raportul, a înainta raportul pentru acest proiect de lege care se ocupa cu unele modificari vis-a-vis de pensiile magistratilor care au suferit condamnari', a aratat Dumitrescu.

AGERPRES

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri