Băluță îl face „Baronul Münchhausen” pe Ciucu și îi cere demisia: „În trei luni ați eșuat lamentabil!”

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 17-02-2026 12:26

Article thumbnail

Sursă foto: PSD

Președintele PSD București și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a lansat un atac dur la adresa primarului general al Capitalei, Ciprian Ciucu, după declarațiile acestuia privind situația de la Societatea de Transport București. Reacția lui Băluță a fost publicată pe Facebook și a fost însoțită de imaginea unei gogoși, cu mențiunea ironică „gogoașa de dreapta”.

„Domnul Primar General continuă stilul deja consacrat, acela de baron. Baronul Münchhausen!”, își începe Băluță mesajul, acuzându-l pe Ciucu că vorbește despre reformarea STB, deși, susține el, ar fi contribuit la situația actuală a companiei. Liderul PSD București afirmă că edilul general, „împreună cu PNL și cu USR, a condus această societate comercială până în punctul imploziei”.

Băluță îl acuză pe Ciucu de ipocrizie pentru faptul că solicită un audit la STB. „Cât de ipocrit poți să fii, să ceri reformarea unei societăți, dar și un audit pentru o entitate pe care chiar tu ai condus-o în ultimii 6 ani? Cât de ipocrit poți să fii, domnule Ciucu, să crezi că din banii oamenilor vei plăti un audit cu ajutorul căruia să-ți reglezi conturile în propriul partid politic?”, scrie primarul Sectorului 4.

Atac frontal și apel la demisie

În continuarea mesajului, Daniel Băluță adoptă un ton și mai critic, afirmând că edilul general „trăiește într-un film, într-o comedie neagră pe care o regizați execrabil, un film care nu are nici început, nici sfârșit”. El susține că, în mai puțin de trei luni de mandat, Ciprian Ciucu ar fi „eșuat lamentabil”.

„Domnule Ciucu, aveți două opțiuni: Fie să vă recunoașteți neputința și să vă depuneți mandatul, cu lacrimile și suspinele care deja vă caracterizează existența, fie să vă apucați de îndată de treabă”, mai scrie Băluță. Acesta califică prestația publică a primarului general drept „grotescă” și îl acuză că petrece prea mult timp pe rețelele sociale.

„Orașul cade pe noi, suntem sufocați de trafic. Oamenii îngheață de frig în case, plătesc pentru ceea ce nu primesc, iar dumneavoastră faceți figurație și stați toată ziua pe Facebook. Opriți-vă! Mi-e rușine de rușinea dumneavoastră…”, încheie liderul PSD București.

Contextul disputei privind STB

Reacția lui Daniel Băluță vine după ce Ciprian Ciucu a declarat public că a rămas surprins de structura organizatorică a STB, susținând că societatea are un număr foarte mare de economiști și de funcții de conducere raportat la activitatea sa. Primarul general a vorbit despre aproximativ 250 de economiști și în jur de 200 de directori și șefi, în contextul unor datorii curente de peste 1,6 miliarde de lei și al unui cost anual al serviciului de transport public de circa 1,7 miliarde de lei.

Ciucu a afirmat că a cerut un audit pentru a evalua situația reală a companiei și a susținut că este nevoie de un plan de restructurare și eficientizare, criticând inclusiv activitatea Consiliului de Administrație. El a precizat că STB se află în coordonarea Consiliului General al Municipiului București și a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, dar a arătat că se va implica direct în discuții cu conducerea societății și cu sindicatele.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri