Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Senatorul Angel Tîlvăr: `Salut faptul că salariul minim european se află pe agenda Președinției franceze a Consiliului U.E.`

Angel TÎLVĂR

Începând cu 1 ianuarie 2022, Franța a preluat, pentru a 13-a oară, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pentru 6 luni, având ca prioritate centrală o Uniune Europeană mai puternică și mai unită. Unul dintre obiectivele majore ale președinției franceze este acela de a convinge cetățenii europeni că un răspuns comun este cea mai bună soluție la provocările actuale.

Sper ca Președinția franceză să răspundă așteptărilor cetățenilor reieșite din Conferința privind Viitorul Europei, lansată oficial la 9 mai 2021, și al cărei promotor Franța a fost încă din 2019, oferind cetățenilor europeni un nou cadru de dezbatere, astfel încât aceștia să poată contribui la definirea viitoarei politici a Europei pentru anii și deceniile următoare.

Recomandările făcute de către cetățeni, în Franța și în toată Europa, au contribuit la stabilirea priorităților președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene.

Salut temele prioritare ale președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene, care abordează subiecte importante, susținute de toate președințiile rotative din ultima perioadă, precum tehnologia digitală, tranziția ecologică și salariul minim european.

Eu sunt un susținător constant al salariului minim european care ar fi și în beneficiul cetățenilor români. Totodată, președinția franceză și-a propus să avanseze un nou model de creștere economică și de investiții pentru Uniunea Europeană, instrumente de protecție pentru democrațiile statelor membre, extinderea programului pentru tineri Erasmus și, în domeniul sănătății, o adevărată agenție comună de cercetare.

Toate aceste priorități continuă realizările președinției slovene și sunt în conformitate cu programul mai larg al trio-ului de președinții co-dezvoltat cu viitoarele președinții cehă și suedeză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.