DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Senatorul Cătălin Toma: 'Vrancea este liberală. 51 de localităţi sunt câştigate decisiv de PNL'

afis pnl

Preşedintele PNL Vrancea, senatorul Cătălin Toma, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că liberalii şi candidatul Klaus Iohannis au câştigat la alegerile de duminică în 51 din cele 73 de localităţi ale judeţului, potrivit Agerpres.

"În acest moment, Vrancea este liberală. 51 de localităţi sunt câştigate decisiv de PNL. Avem o singură localitate unde avem egalitate, şi anume Jitia, şi 21 de localităţi, între care un oraş, Mărăşeşti, câştigate de PSD. (...) Înseamnă că vrâncenii au înţeles că PNL reprezintă pentru ei o alternativă", a declarat Cătălin Toma.

Potrivit acestuia, patru din cele cinci oraşe din Vrancea au fost câştigate de PNL, Astfel, la Focşani PNL a obţinut 36,58% din voturile valabil exprimate, iar PSD a obţinut 21,27%. La Adjud, PNL a obţinut 37,29% din voturi, iar PSD 24,58%. La Odobeşti, PNL a obţinut 38,98% din voturile valabil exprimate, faţă de 30,32% pentru PSD. La Panciu, candidatul PNL a convins 38,58% dintre alegători, iar PSD a obţinut 24,67% din voturile valabil exprimate.

Citește și: EXCLUSIV Cine e omul din umbră al noului ministru de Interne, Marcel Vela

De asemenea, candidatul PNL, Klaus Iohannis a obţinut peste 50% dintre sufragii la Tîmboeşti (72,4%), Vizantea Livezile (61,07%), Jariştea (56,51%), Urecheşti (56,19%), Boloteşti (55,5%), Ciorăşti (55,28%), Păuneşti (55,02%), Homocea (53,79%), Bilieşti (52%), Bârseşti (52,06%), Gura Caliţei (51,94%), Ţifeşti (50,52%), Suraia (50,23%) şi Chiojdeni (50,18%).

Preşedintele organizaţiei PNL i-a îndemnat pe membrii partidului să fie "decenţi" în mesajele transmise alegătorilor, pentru că "vor urma o serie de măsuri care vor trebui explicate şi implementare".

"Îi rog pe toţi membrii PNL să fie decenţi şi să nu ieşim public cu mesaje care să bulverseze oamenii, să fim transmiţători ai mesajelor Guvernului PNL şi ai preşedintelui Klaus Iohannis, pentru că în perioada următoare vor urmă o serie de măsuri în ceea ce priveşte programul de guvernare, care vor trebui explicate şi bineînţeles implementate în ceea ce priveşte administraţia publică locală", a menţionat Cătălin Toma.

În Vrancea, candidatul PNL, Klaus Iohannis, s-a situat pe primul loc în opţiunile de vot, cu 57.110 de voturi valabil exprimate, reprezentând 40,74%, urmat de candidatul PSD, Viorica Dăncilă, care a obţinut 39.487 voturi, respectiv 28,17%. Pe următoarele locuri s-au clasat Dan Barna, cu 14.115 voturi (10,07%) şi Mircea Diaconu cu 12.761 voturi (9,10%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.