Încă odată se demonstrează ca PSD este un partid serios și responsabil ,care face ceea ce a promis in fata romanilor, transmite senatorul PSD Alfred Laurențiu Mihai.
"Tocmai s-a semnat primul contract de execuție, a unui segment al autostrăzii Moldovei – A7 pe tronsonul Mizil – Pietroasele, cu o lungime de 28,35 km. A7 reprezintă un obiectiv asumat de PSD , este extrem de important pentru milioane de români și este mai aproape de realizare. Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a impulsionat la maxim procedurile, pentru începerea efectivă a lucrărilor și pentru absorbția banilor europeni alocați în PNRR pentru această autostradă.
Tot azi, CNAIR a semnat și contractul de finanțare din PNRR, pentru întreg segmentul Ploiești-Buzău care este parte componentă a A7. 3,8 miliarde de lei, din PNRR, vor asigura finanțarea celor 63 de km de autostradă dintre Ploiești și Buzău. Constructor pentru tronsonul Mizil – Pietroasele este o asociere româno-bulgară, SC CONI SRL – TRACE GROUP; termenul de finalizare este de 20 de luni.
În total sunt 13 tronsoane de construit, cu o lungime totală de 320 de km. Toate contractele de execuție ar trebui semnate până la finalul anului 2023, potrivit jaloanelor din PNRR, dar ministrul Transporturilor are ambiția să încheie această procedură cu un an mai devreme, până la finalul lui 2022. Autostrada Moldovei este prima autostradă din România care se va încadra cât mai mult standardelor europene de mediu, va avea amenajate 24 de spații destinate încărcării autoturismelor electrice; vor fi plantate 65 de loturi de perdele forestiere anti-înzăpezire pe o lungime totală de peste 63 de km și pe o suprafață de 160 de hectare, iar drumurile tehnologice vor putea fi folosite și ca piste pentru biciclete", a declarat senatorul PSD.