Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Senatul a adoptat o propunere legislativă privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere

Inquam Photos / Octav Ganea
Senatul Romaniei

Plenul Senatului a adoptat miercuri o propunere legislativă privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, scrie agerpres.ro.

Proiectul a fost adoptat cu 80 de voturi "pentru" şi 23 "împotrivă".

Potrivit unui amendament admis, "centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filiile şi alte structuri ale unităţilor de cult dobândesc în proprietate suprafeţe până la limita de 30 de ha terenuri forestiere din fondul bisericesc al cultului căruia aparţin, recunoscut de lege, dacă acesta le-a avut în folosinţă sau administrare".

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi Legii 169/1997 "trebuie privită ca o înlăturare a inechităţii aduse prin Legea 247/2005 şi Legea 261/2008, dată la care s-a limitat aplicabilitatea textului legislativ doar la prevederile Legii 61/1997 ce reglementa patrimoniul bisericesc din Regat", se arată în expunerea de motive.

Preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc, a declarat că această propunere legislativă este o măsură "reparatorie bine-venită".

Senatorul USR Edward Dircă a anunţat că grupul său va vota împotriva acestui proiect care reprezintă o "situaţie foarte gravă, fără precedent, iar aşa ceva nu trebuie să se întâmple în Parlamentul României".

"Prin această lege creăm un drept de proprietate unor persoane care nu l-au avut niciodată. Suntem într-o situaţie foarte delicată astăzi, suntem puşi să votăm împotriva unei decizii definitive a instanţelor de judecată. Această situaţie s-a încercat a fi soluţionată pe calea judecătorească. Timp de 16 ani, instanţele naţionale, în urma unui proces, au decis definitiv că aceste entităţi nu au avut niciodată un drept de proprietate asupra acestor terenuri, motiv pentru care nu trebuie să primească aceste păduri în proprietate şi în administrare. Practic, interferăm în pilonul Justiţiei, aducem modificări acolo unde judecătorii au decis că aceste entităţi nu au niciun fel de drept asupra terenurilor. Noi acum creăm un drept de proprietate unor entităţi care nu au avut niciodată aceste drept", a susţinut Dircă.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de parlamentari PSD, Senatul fiind prima Cameră sesizată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.