Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Senatul a adoptat un proiect de lege prin care se plafonează preţurile la medicamente, dezinfectanţi şi materiale de protecţie

senat plen

Senatul a adoptat un proiect de lege prin care se plafonează preţurile la medicamente, dezinfectanţi şi materiale de protecţie. Adaosul comercial nu poate fi mai mare de 10% faţă de costul cerut de producător, anunță MEDIAFAX.

Preţurile la medicamente, dezinfectanţi şi echipamente de protecţie, precum măşti, mănuşi, salopete vor fi plafonate pe perioada stării de urgenţă şi cel mult 90 de zile de la încetarea acesteia, potrivit unui proiect de lege adoptat marți de senatori.

Citește și: Momente de groază la Spitalul din Suceava: ‘Era probabil mort, într-un sac negru, cu un telefon care suna lângă el’

Iniţiativa va ajunge pe masa Camerei Deputaţilor, care va avea rol de for decizional.

Propunerea legislativă aparţine PSD şi prevede că la costul de producţie poate fi adăugat un adaos de cel mult 10% din preţul de vânzare al producătorului.

Social-democraţii propun sancţionarea de către Consiliului Concurenţei a nerespectării acestor măsuri cu amendă începând de la cinci milioane de lei.

Astfel, potrivit proiectului de lege adoptat azi de senatori, se plafonează preţul la dispozitivele medicale de protecţie, materiale sanitare, precum şi unele suplimente alimentare.

Totodată, senatorii vor și plafonarea preţului la medicamente dezinfectanţi, inclusiv alcool concentrat pentru mâini şi spaţii, salopetele de protecţie şi altă îmbrăcăminte şi încălţăminte de protecţie, ochelari şi viziere, mănuşi de siguranţă, huse pentru încălţăminte, măşti chirurgicale, FFP2, FFP3, respiratoare/ventilatoare de transport, medicamentele şi produsele medicale, lenjeria de pat şi alte tipuri de lenherie de utilitate pentru sistemul sanitar.

Citește și: Iohannis: A fost nevoie de o măsură de carantinare. Știm că vă este greu; ne uităm la voi cu speranță

În proiectul de lege este menţionat faptul că Ministerul Economiei va putea limita vânzarea produselor în afara României, în cazul lipsei de materiale pe piaţa internă.

Deputaţii vor avea, însă, decizia finală, urmând ca apoi legea să fie transmisă la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.