Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Senatul a respins organizarea unui referendum asupra legalizării căsătoriilor homosexuale

gay

Senatul australian a respins luni noaptea propunerea guvernului de convocare a unui referendum asupra legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, plebiscit căruia i se opuneau apărătorii drepturilor homosexualilor, transmite EFE.

Propunerea executivului liberalului Malcolm Turnbull a fost respinsă cu 33 voturi la 29. Laburiştii, verzii şi activiştii în favoarea căsătoriilor de acest gen s-au opus iniţiativei guvernamentale şi au pledat pentru legalizarea acestor uniuni fără a le mai supune unui referendum, pe considerentul că respectiva consultare populară ar putea duce la creşterea homofobiei.

Preşedintele organizaţiei Căsătorie Egalitară, Alex Greenwich, a spus că susţinătorii legalizării acestor căsătorii trebuie să-şi concentreze eforturile pentru ca Parlamentul să se pronunţe asupra problemei.

Citește și: Germania se pregătește de RĂZBOI: Face investiții majore în armată

"Ştim că majoritatea australienilor, la fel ca majoritatea parlamentarilor, sprijină reforma", a comentat Greenwich, în declaraţii citate de reţeaua locală ABC.

EFE aminteşte că guvernul australian dorea convocarea referendumului pe 11 februarie cu întrebarea "Ar trebui schimbată legea pentru a permite perechilor de acelaşi sex să se căsătorească ?"

Procurorul general, George Brandis, avertizase că respingerea plebiscitului ar putea amâna cu câţiva ani dezbaterea asupra legalizării acestor uniuni.

Înaintea votării, deputatul coaliţiei liberal-conservatoare Andrew Broad a asigurat că guvernul nu va lua în calcul redeschiderea dezbaterii în actuala legislatură, care se încheie în 2019, în cazul în care referendumul va fi respins.

Australia, care acceptă uniunea civilă în unele dintre statele sale, a primit critici de la diferite organizaţii pentru ritmul lent al legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

În decembrie 2013, Tribunalul Superior a anulat o lege care permitea aceste căsătorii pe teritoriul capitalei australiene considerând că aceasta contravenea Legii Federale a Căsătoriilor din 1961, anunță Agerpres.

De asemenea au eşuat propuneri legislative similare în alte state australiene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.