Întoarcerea spre Soare pentru a-i capta razele, agăţarea de un gard pentru a continua să urce: plantele au şi ele o sensibilitate a lor, mult diferită de cea a oamenilor, fiind o particularitate care a atras atenţia cercetătorilor în ultimii ani, informează luni AFP, potrivit Agerpres.
"Ceea ce înţelegem aici prin sensibilitate nu este faptul că plantele ar avea emoţii sau sentimente precum oamenii. Este vorba despre faptul că ele primesc informaţii de la mediul lor înconjurător într-o manieră precisă, continuă şi dinamică, şi că aceste informaţii le vor face să aibă reacţii, vizibile sau nu, cu ochiul uman", a explicat Delphine Arbelet-Bonnin, doctor în biologie şi biologie celulară şi coautoare a cărţii "Sensibles par nature", publicată la începutul lunii octombrie de editura Ulmer.
Ideea nu este nouă - britanicul Charles Darwin şi francezul Claude Bernard au formulat-o în secolul al XIX-lea -, însă progresul biologiei moderne o confirmă zi după zi.
Captarea mesajelor din aer, atingerea fără piele şi fără degete, dialogul secret prin intermediul rădăcinilor, vibrarea în ritmul zgomotelor din jur: gama acestor sensibilităţi ale plantelor este bogată.
Însă cum reuşesc plantele, care, prin natura lor, nu au un sistem nervos, să facă aceste lucruri?
Pentru a înţelege, trebuie să se meargă cu examinarea până la senzorii plasaţi pe membranele ce înconjoară celulele lor.
Acela este locul în care plantele recepţionează informaţiile ce provin din mediul lor, pe care ele le transformă în semnale electrice.
Să luăm de exemplu Drosera tokaiensis - Roua din Tokai -, o frumoasă plantă carnivoră cu flori violet: atunci când "simte" că se apropie o omidă flămândă, ea este străbătută de semnale electrice.
Acele semnale "nu sunt exact identice cu cele care străbat sistemul nervos al animalelor, dar sunt foarte apropiate de ele", a explicat cercetătoarea franceză. În acelaşi timp, fitohormonii - hormonii plantelor - transmit informaţii în întreg organismul.
Aceste semnale electrice şi aceşti hormoni generează într-o manieră difuză în organism reacţii biochimice "care vor controla creşterea, metabolismul".
Iar în cazul speciei Drosera tokaiensis, îi transmit plantei ordinul de a-şi închide petalele, pentru a-şi proteja organele reproducătoare de voracitatea omidei.
Cecitate vegetală
Floarea-soarelui, care se întoarce cu încăpăţânare spre Soare, curpenul-de-pădure, iedera şi fasolea, care se caţără fără încetare, sau incredibila Alsomitra macrocarpa, o plantă japoneză ale cărei seminţe înaripate plutesc pe o distanţă de mai mulţi metri în momentul eliberării seminţelor, reprezintă exemple de sensibilitate vegetală care sunt vizibile cu ochiul liber.
Dar, în sens general, "cecitatea vegetală" - concept formulat în 1986 de botanistul american James Wandersee - este cea care predomină.
"Avem tendinţa de a vedea ceea ce se mişcă - animalele - sau ceea ce produce zgomot - păsările care cântă. Plantele sunt mai puţin mobile, nu se află în aceeaşi scară a timpului cu noi, deci le acordăm mai puţină atenţie", a subliniat Delphine Arbelet-Bonnin.
"Cu toate acestea, privirile cercetătorilor se îndreaptă spre ele de aproximativ 20 de ani încoace", a remarcat Lucia Sylvain Bonfanti, coautoare a cărţii mai sus menţionate, care îşi finalizează în acest an teza de doctorat despre sensibilitatea plantelor după un parcurs universitar pluridisciplinar, care combină psihologia, neuroştiinţele, biologia celulară şi geografia.
"În antropologie, în geografie, mai ales, se reîncepe să se vorbească despre sensibilitatea plantelor, despre capacitatea lor de acţiune - de a fi stăpâne pe sine -, despre modul lor de a comunica, precum şi despre relaţia pe care o avem cu ele. Este vorba despre o schimbare vegetală pe care o remarcăm în domeniul ştiinţelor umane şi sociale, dar care poate fi văzută şi în artă, în special în teatru şi poezie", a subliniat ea.
Contextul marcat de COVID-19, în special, a trecut prin această evoluţie.
"Recent, un studiu desfăşurat în Regatul Unit a arătat după lockdown un interes crescând al oamenilor pentru plante şi grădini, pentru că acestea sunt asimilate cu bunăstarea şi cu o întoarcere în natură", a reamintit Delphine Arbelet-Bonnin.
Comentează