Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sentință în dosarul Polaris - Condamnat la 9 ani și refugiat în Madagascar, Radu Mazăre așteaptă o altă decizie a judecătorilor

radu mazare

Instanța supremă ar urma sa anunțe, vineri, prima sentință în dosarul Polaris, în care fostul primar al municipiului Constanța Radu Mazăre este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu și conflict de interese.

La ultimul termen, procurorii DNA au cerut 12 ani de închisoare în cazul fostului edil. De atunci, magistrații au amânat de mai multe ori decizia.

În acelaşi dosar, sunt judecaţi fostul deputat Eduard Martin, acţionar la compania Polaris M Holding SRL, acuzat de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu, şi omul de afaceri Gabriel Strutinsky, pentru trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.

Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat peste 2 milioane euro, din care a primit un milion de euro şi 2.472.303 lei, de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism pentru proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa.

Citeste si Atac virulent din PNL, la adresa Ecaterinei Andronescu: Implică profesorii în bătălia internă din PSD

Sumele de bani ar fi fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţilor respective cu o firmă controlată de Radu Mazăre atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky. Acesta din urmă a transmis solicitarea lui Mazăre către reprezentanţii societăţilor respective şi a semnat contracte fictive de publicitate între acele societăţi şi o firmă pe care el o administra.

DNA mai spune că, în perioada 2008 - 2014, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la firma Polaris M Holding SRL, al cărei asociat şi administrator în fapt era Eduard Martin, peste 7 milioane de euro, pentru că a asigurat acestei companii câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului.

În anul 2008, între Polaris M Holding SRL şi primăria condusă de Radu Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani şi un act adiţional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu 10 milioane de lei.

Fostul edil este condamnat definitiv la 9 ani de inchisoare intr-un alt dosar, privind retrocedarea frauduloasa a unor terenuri. Radu Mazăre nu execută pedeapsa, părăsind România înainte de sentința definitivă. În prezent, acesta se află în Madagascar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.