SENTINȚĂ pentru un șef de Consiliu Județean în dosarul de UCIDERE DIN CULPĂ

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 05-07-2017

Actualizat: 06-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a fost achitat, miercuri, de magistraţii Judecătoriei Slatina în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în urma unui accident rutier în care a fost implicat în toamna anului 2013.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Judecătoriei Slatina, Ana Maria Lixandru, instanţa l-a achitat pe Marius Oprescu şi a respins toate acţiunile civile. Soluţia pronunţată de Judecătoria Slatina poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare, scrie agerpres.ro.

Citește și: Solicitare de urgență a lui Mihai Tudose! Pe cine a chemat la RAPORT

Marius Oprescu a fost implicat pe 3 octombrie într-un accident rutier în urma căruia mai multe persoane au fost rănite. Acestea se aflau, în momentul producerii accidentului, într-o căruţă nesemnalizată, încărcată cu lemne. Căruţaşul a suferit răni care au necesitat internarea, iar la trei săptămâni de la producerea accidentului a decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina. După ce a fost implicat în acest accident rutier, Oprescu, la momentul respectiv vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt, a fost învinuit de ucidere din culpă.

În 2014 Oprescu a fost trimis în judecată, cauza fiind din decembrie 2014 pe rolul Judecătoriei Slatina.

Citește și: Mișcare interesantă! Ce bancă din România, înființată în anii ’90, se VINDE .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri