Noul premier sârb, a cărui ţară este aliat apropiat al Moscovei, a reafirmat luni ataşamentul Serbiei faţă de ''integritatea teritorială'' a Ucrainei, în timpul unei întâlniri cu şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba, aflat în vizită la Belgrad, relatează AFP, potrivit Agerpres.
''Premierul (Milos) Vucevic a subliniat că Serbia este ataşată faţă de respectarea dreptului internaţional şi a integrităţii teritoriale a fiecărui stat membru al Naţiunilor Unite, printre care Ucraina'', a indicat într-un comunicat cabinetul şefului executivului sârb.
În cursul vizitei sale - prima în Serbia începând din februarie 2022 - Dmitro Kuleba s-a întâlnit şi cu preşedintele Aleksandar Vucic şi urmează să aibă întrevederi cu preşedinta Parlamentului, Ana Brnabic, fostă şefă a guvernului de la Belgrad.
Ţară balcanică care îşi negociază aderarea la Uniunea Europeană, Serbia a condamnat la ONU invazia rusă în Ucraina, dar refuză să se alinieze la regimul de sancţiuni impus Moscovei de ţările occidentale. Dovadă a acestui echilibru fragil, după întrevederea cu şeful diplomaţiei ucrainene, preşedintele sârb îl va primi pe ambasadorul rus la Belgrad.
Aceste întâlniri au loc la câteva zile după lansarea de către Rusia a unei noi ofensive în regiunea ucraineană Harkov.
Preşedintele Aleksandar Vucic, care săptămâna trecută l-a primit cu mare fast la Belgrad pe omologul său chinez Xi Jinping, s-a întâlnit de trei ori cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski de la începerea invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022.
De asemenea, el a avut o întrevedere în octombrie 2023 cu preşedintele rus Vladimir Putin, în timpul unei conferinţe economice şi politice desfăşurate la Beijing.
Comentează