DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Serbia redeschide spitalele dedicate bolnavilor de COVID-19 și înăspreşte restricţiile

Facebook
covid 19 coronavirus

Autorităţile sârbe au înăsprit joi măsurile de restricţie implementate împotriva noului coronavirus în urma unei creşteri îngrijorătoare a cazurilor de COVID-19 şi au redeschis totodată, la Belgrad, spitalele dedicate în întregime bolnavilor care au contractat SARS-CoV-2, informează AFP.

După ce a controlat primul val al epidemiei la începutul lunii mai, Serbia se confruntă cu o creştere a numărului de cazuri, care, conform statisticilor oficiale, au trecut de la aproximativ 50 de infectări zilnice în urmă cu o lună la peste 250 de contagieri pe zi în perioada actuală, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Guvernul a modificat regulile din starea de alertă! Ce măsuri se vor lua

La Belgrad, după o pauză de abia o lună, trei spitale au fost din nou transformate în ultimele zile în "spitale COVID-19".

"Paturile se ocupă în mare viteză, imediat ce sunt puse la dispoziţia pacienţilor cu COVID-19", a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, un medic care lucrează în una dintre aceste clinici.

Acest nou val epidemiologic are loc în contextul unei ieşiri rapide din izolare, autorizată de autorităţi, ce vizează de exemplu manifestări sportive în masă, inclusiv un turneu de tenis organizat de Novak Djokovic, testat pozitiv cu SARS-CoV-2 după câteva zile de la debutul competiţiei.

Numărul de cazuri anunţate de autorităţile sârbe a crescut după alegerile legislative din 21 iunie. După sărbătorirea victoriei zdrobitoare a Partidului Sârb al Progresului (SNS) condus de preşedintele Aleksandar Vucic, trei oficiali de rang înalt au anunţat că au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus: ministrul sârb al Apărării, Aleksandar Vulin, preşedintele fostului Parlament sârb, Maja Gojkovic, şi directorul oficiului guvernului sârb pentru Kosovo, Marko Duric.

Citește și: Economistul Mircea Coșea, despre planul de relansare economică al PNL: E ca o carte de telefon

Autorităţile au decretat "situaţie de urgenţă" în patru dintre cele mai afectate oraşe ale Serbiei: Kragujevac, Novi Pazar, Tutin şi Vranje.

Joi, Guvernul de la Belgrad a înăsprit măsurile de precauţie din aceste localităţi, unde adunările publice cu o participare mai mare de cinci persoane în exterior şi în interior au fost interzise, dacă nu este posibilă respectarea unei distanţe de cel puţin doi metri între oameni.

Barurile şi restaurantele nu vor putea fi deschise decât între orele 07:00 şi 20:00, iar manifestările sportive şi de divertisment sunt interzise.

Situaţia din oraşele Belgrad, Kraljevo şi Uzice a fost considerată "preocupantă" de statul major însărcinat cu administrarea crizei sanitare, care a impus luni purtarea obligatorie a măştilor sanitare în transporturile publice şi în spaţiile închise.

Potrivit mass-media locale, situaţia este deosebit de gravă în Novi Pazar şi Tutin, unde unităţile medicale ar fi deja saturate şi s-ar confrunta cu o penurie de echipamente. Aceste afirmaţii au fost însă dezminţite şi calificate drept "minciuni" de mai mulţi înalţi oficiali sârbi, inclusiv de preşedintele Aleksandar Vicic.

De la începutul epidemiei de COVID-19 în Serbia la 6 martie, aproape 15.000 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus, dintre care 281 au murit, potrivit statisticilor oficiale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.