Serbia va relaxa măsurile restrictive prin redeschiderea restaurantelor, a magazinelor şi reluarea transportului public

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 28-04-2020

Actualizat: 28-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Operation World

Serbia, unde aproape 170 de persoane au murit din cauza Covid-19, va relaxa măsurile restrictive prin redeschiderea restaurantelor, a magazinelor şi reluarea transportului public, au anunţat marţi autorităţile, scrie AFP, potrivit news.ro.

"Restaurantele şi cafenelele vor fi deschise începând de luni, respectând distanţarea socială şi luând toate măsurile de precauţie", a declarat presei epidemiologul Branislav Tiodorovic.

Ţara cu 7 milioane de locuitori, în care 8.500 de persoane au fost infectate de noul coronavirus, a început deja din 24 martie să reducă măsurile de restricţii, autorizând în special redeschiderea micilor magazine.

Saloanele de înfrumuseţare şi sălile de gimnastică şi-au reluat luni activitatea.

Citește și: Suceava are de cinci ori mai mulți bolnavi cu noul coronavirus decât Oradea. Motivul este metoda de testare prin polling

Trenurile şi autobuzele vor putea circula începând de săptămâna viitoare, precum şi transportul public, a mai spus Tiodorovic.

Potrivit aceleiaşi surse, centrele comericale se vor redeschide din 8 mai.

Guvernul sârb a decretat starea de urgenţă la mijlocul lui martie.

Grădiniţele şi creşele care fac parte din şcolile primare se vor redeschide din 11 mai, pentru a le permite părinţilor să revină la serviciu, a explicat epidemiologul.

Traficul aerian va fi reluat din 18 mai, a anunţat el, precizând că se va face în coordonare cu alte ţări. Aeroportul din Belgrad este închis din 19 martie.

În Serbia, numărul de noi contaminări a fost în scădere constant în ultimele zile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri