Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, susține că negocierile cu ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitry Kuleba, s-au concentrat doar pe deschiderea coridoarelor umanitare, asta pentru că Rusia așteaptă un răspuns la propunerile deja avansate.
”Suntem deschiși negocierilor pentru a pune capăt conflictului. Primul lucru pe care l-am spus încă de la începutul întâlnirii este că nu dorim să înlocuim negocierile acestea cu cele care se poartă pe teritoriul Belarusului.
Întâlnirea de astăzi confirmă intenția Rusiei de a se ajunge la o soluție.
Am vorbit în mare parte despre măsuri umanitare și despre măsurile luate de armata rusă pentru a ușura soarta cetățenilor, care au fost prinși în acest conflict.
Oficialii noștri au venit cu mai multe informații și am confirmat intenția Rusiei de a stabili coridoare umanitare. Orele, rutele sunt stabilite de trupele din teritoriu.
La ultimele negocieri din Belarus, Rusia a propus documente concrete pentru a se ajunge la un acord. Partea ucraineană a spus că vor fi analizate și așteptăm un răspuns.”, a spus Serghei Lavrov.
Comentează