Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a afirmat vineri că Moscova este dispusă să discute cu Kievul, însă numai după ce armata ucraineană va depune armele, transmit Reuters şi AFP, potrivit AGERPRES.
'Suntem pregătiţi pentru negocieri, în orice moment, de îndată ce forţele armate ucrainene vor asculta apelul nostru şi vor depune armele', a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă, la o zi după declanşarea ofensivei ruse în Ucraina.
Lavrov a mai spus că Moscova nu vrea ca 'neonaziştii' să guverneze Ucraina.
Rusia a lansat joi o invazie cu mijloace terestre, aeriene şi maritime în urma declaraţiei de război a preşedintelui Vladimir Putin, care a declanşat cel mai mare atac militar împotriva unui stat european de la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale.
Serghei Lavrov transmite un mesaj categoric: Rusia, dispusă să discute cu Kievul numai după ce armata ucraineană va depune armele
Explorează subiectul
Articole Similare

102
Europa intră în războiul monetar global - euro devine armă economică: Ce înseamnă decizia BCE de a împrumuta băncile centrale din lume
102

36
Zelenski a anunțat discuţii cu partenerii în Franţa pentru soluţii energetice după penele masive cauzate de atacurile ruseşti
36

20
Bangladesh: Premierul Muhammad Yunus a anunțat demisia guvernului provizoriu de la Dacca
20

49
Kremlinul anunță că la negocierile de la Geneva vor fi discutate 'principalele probleme' cu Ucraina, inclusiv cele legate de teritoriu
49

2.506
Un mega scandal de corupție bubuie puternic în inima Guvernului Ucrainei: Ministrul a încercat să fugă din țară, după ce a furat milioane de dolari
2.506

25
Regiunea Herson - Spital ucrainean, atacat cu o dronă rusească: Doi angajați au fost răniți
25

144
O mare putere mondială a evitat la limită intrarea în recesiune tehnică cu ajutorul populației
144

7.594
Vladimir Putin a dispărut. Speculațiile ating la cote alarmante: unii îl consideră bolnav, alții îl declară mort
7.594

43
Guvernul iranian: Poziţia SUA în dosarul nuclear a devenit ”mai realistă”
43

3.605
VIDEO Celebrul Arc al Îndrăgostiților s-a prăbușit chiar de Valentine's Day
3.605

1.662
VIDEO Rubio, mesaj electoral pentru Viktor Orban: Intrăm într-o epocă de aur a relațiilor SUA–Ungaria / Americanii ar putea ajuta financiar Budapesta
1.662

2.886
NATO este pregătită de război: Va lovi 'puternic în interiorul Rusiei' dacă Vladimir Putin atacă statele baltice
2.886

62
FOTO An decisiv pentru mașinile autonome – Paradoxul tehnologiei "Made in UE"
62

















Comentează