Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Servicii secrete americane: China a găsit în rachete apă în loc de combustibil, corupția subminează planurile lui Xi Jinping

globaltimes.cn
nuclear-china

Corupţia ar fi subminat ambiţiile militare ale liderului suprem chinez Xi Jinping, potrivit serviciilor secrete americane.

Corupţia din interiorul armatei chineze şi din întreaga bază industrială de apărare a naţiunii este atât de extinsă încât oficialii americani cred acum că este mai puţin probabil ca Xi Jinping să aibă în vedere o acţiune militară majoră în următorii ani, potrivit Bloomberg, relatează Mediafax.

Evaluările americane vorbesc despre rachete care conțin apă în loc de combustibil şi câmpuri vaste de silozuri de rachete din vestul Chinei cu capace care nu funcţionează într-un mod care să permită lansarea eficientă a rachetelor.

SUA evaluează că gradul ridicat de corupţie din cadrul Armatei Populare de Eliberare a dus la o erodare a încrederii în capacităţile sale generale, în special în ceea ce priveşte ramura care controlează arsenalul de rachete, şi, de asemenea, a întârziat unele dintre priorităţile de top ale lui Xi Jinping în materie de modernizare.

Marea epurare

Ancheta privind corupţia a vizat zeci de oficiali de rang înalt din domeniul apărării în ultimele şase luni, în ceea ce ar putea fi cea mai mare epurare din istoria modernă a Chinei asupra armatei ţării.

China a numit săptămâna trecută pe fostul şef al marinei Dong Jun ca nou ministru al apărării, la aproximativ patru luni după dispariţia ultimului ocupant al acestui post.

Precedentul ministru chinez al Apărării, Li Shangfu, a dispărut în august, anulând brusc o vizită în Vietnam planificată pentru luna septembrie, invocând "probleme de sănătate". La două luni de la dispariţia sa inexplicabilă, el a fost demis din funcţie, fără a se mai clarifica unde se află.

Ministrul chinez de Externe Qin Gang a fost, de asemenea, demis în iulie - la o lună după ce a dispărut - şi la doar şase luni după ce a devenit ministru. Wang Yi, diplomatul de top al Chinei, l-a înlocuit în iulie, iar Beijingul a şters orice urmă a lui Qin de pe site-ul ministerului de externe la câteva ore după remaniere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.