Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Serviciile ucrainene au început eliminarea specialiștilor ruși la bucată: Vă știm adresele, numerele mașinilor, rutele și obiceiurile

Tupolev 95

Serviciile speciale ucrainene au ales o tactică riscantă, dar eficientă. Au început eliminarea unul câte unul a specialiștilor ruși militari. Este vorba de comandanți de aeronave sofisticate, ingineri și alții din zona militară și civilă. Ei vor astfel să răspândească frica și teroare printre militarii de tot din Federația Rusă.

Comandantul echipajului unui bombardier strategic rusesc Tu-95, maiorul Oleg Sergheevici Stegaciov, a fost împușcat în orașul Engels (sud-vestul Rusiei), unde se află și o bază aeriană, potrivit Direcției de informații a Ministerului Apărării din Ucraina (GRU).

„Ca urmare a atacului, Oleg Stegaciov a suferit răni prin împușcare. Dacă a supraviețuit sau nu - vom clarifica”, se arată într-un comunicat al spionajului militar ucrainean, care nu face nicio referire la cei care au efectuat operațiunea.

Comunicatul precizează că pilotul de bombardiere strategice Tu-95 (Bear - Ursul - în codificarea NATO), „s-a născut la 23 iunie 1983, a servit la baza aeriană Engels (unitatea militară 06987) și este direct implicat în lansarea de rachete asupra obiectivelor civile din Ucraina și în uciderea poporului nostru”.

„Vă reamintim că pe toți criminalii de război îi așteaptă pedeapsa - vă știm numele, adresele, numerele mașinilor, rutele și obiceiurile obișnuite”, mai precizează Direcția de informații a armatei ucrainene.

GRU a publica mai multe fotografii cu Oleg Stegaciov în diverse ipostaze și cu o mașină de teren cu portiera deschisă în dreptul șoferului, posibil loc al atacului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.