MedLife şi Signal Iduna au lansat un serviciu de consultanţă medicală la distanţă, iar astfel asiguraţii din portofoliul Signal Iduna vor primi gratuit consultanţă telefonică şi online, în contextul pandemiei generate de noul coronavirus.
Potrivit unui comunicat al Signal Iduna, remis joi AGERPRES, acest nou beneficiu va putea fi ataşat asigurării de sănătate.
Astfel, serviciul de consultanţă medicală la distanţă pune la dispoziţia asiguraţilor numeroase specialităţi - medicină generală, medicină internă, pneumologie, ORL, cardiologie, dermatovenerologie, endocrinologie, gastroenterologie, ginecologie, neurologie, pediatrie etc. şi este oferit printr-un parteneriat realizat împreună cu MedLife, cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România.
"În perioade extrem de dificile credem că este important să ne adaptăm astfel încât să putem veni în întâmpinarea pacienţilor cu cele mai bune soluţii. În acest sens, ne bucurăm să anunţăm acest parteneriat cu Signal Iduna prin care asiguraţii vor avea la dispoziţie serviciul de consultanţă telefonică şi online. Practic, doar cu un simplu telefon sau o conexiune la internet şi o cameră video funcţională, românii au acces la peste 100 de medici pentru o gamă largă de specialităţi medicale, direct de acasă", a spus Mihai Marcu, preşedinte şi CEO MedLife.
Asiguraţii se vor programa în call center, iar sedinţa de consult va avea o durată medie de 20 minute şi va consta într-o discuţie cu medicul specialist, pentru evaluarea stării de sănătate a asiguratului şi recomandări pentru investigaţii suplimentare, dacă este necesar.
Reprezentanţii companiei recomandă în această perioadă efectuarea solicitărilor direct în aplicaţia Signal Care Assistant sau în call center, apelând 0219910.
"Suntem pregatiţi la nivel strategic şi operaţional să fim alături de clienţii noştri, preocuparea noastră principală fiind în continuare siguranţa şi sănătatea angajaţilor, clienţilor şi partenerilor noştri. De aceea, am implementat o serie de măsuri operaţionale care să permită continuitatea activităţii şi care să ne ajute să traversăm mai uşor această perioadă dificilă. Am simplificat procesul de rambursare pentru asiguraţi, solicitând mai puţine documente", a adăugat Tiberiu Maier, CEO al Signal Iduna România.
Grupul financiar Signal Iduna din Germania s-a format în 1999 prin fuziunea între Signal Versicherungen, Dortmund şi Iduna Nova Group, Hamburg. În prezent, Signal Iduna este prezentă în Germania, Polonia, Ungaria, Elveţia şi România.
Operaţiunile grupului Signal Iduna în România au început în iunie 2008, având ca principală direcţie asigurările private de sănătate, oferind totodată produse şi pe liniile de asigurări de viaţă si asigurări de accident.
MedLife, furnizor de servicii private de sănătate din România, are o reţea extinsă de clinici, laboratoare medicale, spitale generale şi specializate.
Serviciu de consultanţă medicală la distanţă LANSAT pe fondul pandemiei de MedLife şi Signal Iduna
Explorează subiectul
Articole Similare

2.078
O nouă răsturnare de situație! Unul din cei mai cunoscuți bancheri din Ucraina, cu cetățenie română, a murit în Italia, după ce a căzut în mod suspect de la etaj: există ipoteza crimei
2.078

15
Banca Europeană de Investiţii şi-a majorat semnificativ investiţiile în apărare anul trecut
15

4.724
Anunțul care lovește administrația locală din Buzău. Marcel Ciolacu vorbește despre restructurări: Suntem mult prea stufoşi şi nu suntem atât de eficienţi
4.724

37
Liberty Galați scoate la vânzare active de 690 milioane de euro
37

26
Analiză: Șapte din zece autoturisme înmatriculate în 2025 sunt second-hand
26

5.333
Romania, gâtul de sticlă al Balcanilor: Bulgaria arată cu degetul spre țara noastră - cel mai mare blocaj al conectivității și securității în UE; miliarde de euro în joc
5.333

18
Poluanții eterni ar putea costa UE până la 1.700 de miliarde de euro până în 2050
18

15
Exporturile Italiei către SUA au crescut cu peste 7% în 2025, în pofida tarifelor impuse de Donald Trump
15

6.720
Marcel Ciolacu reacționează la comunicatul EximBank care susține că a semnalat riscuri de pierderi uriașe: Este o măgărie. Premierul nu are atribuții în acordarea finanțărilor
6.720

17
Producţia de energie nucleară a UE a crescut cu 4,8% în 2024, în România a scăzut uşor
17

6.429
'Criza din 2008 va părea o joacă de copii' - Economist american avertizează că se apropie un dezastru financiar de proporții
6.429

119
Curs valutar, 29 ianuarie
119

89
ElectroPutere Mall din Craiova devine al treilea cel mai mare centru comercial din afara Bucureştiului, după o extindere de 22 de milioane de euro
89

















Comentează