Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sesizare penală după ce 25.000 de litri de motorină s-au scurs în urma deraierii unui tren

dosare

Aproximativ 25.000 de litri de motorină s-au scurs după ce un tren de marfă a deraiat, marţi, în municipiul Arad iar două vagoane-cisternă s-au răsturnat, Garda de Mediu urmând să depună o sesizare penală pentru poluare.

Reprezentanţii Gărzii de Mediu Arad au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că operatorul privat al trenului este invitat la sediu pentru încheierea actului de control, iar ulterior instituţia va depune sesizare penală conform articolului 98 din OUG 195/2005 privind protecţia mediului.

Instituţia a precizat că dintr-o cisternă răsturnată s-au scurs pe pământ, lângă calea ferată, aproximativ 25.000 de litri de motorină.

Pompierii arădeni au acţionat, marţi, timp de câteva ore pentru a preveni izbucnirea unui incendiu după ce dintr-un vagon-cisternă răsturnat s-a scurs motorină. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad precizase că trenul deraiat era compus din 26 de vagoane, iar două vagoane-cisternă s-au răsturnat.

Incidentul a avut loc la limita dintre cartierele Subcetate şi Aradul Nou, din municipiul Arad, la scurt timp după ce trenul plecase din staţia Aradul Nou spre Gara Centrală a oraşului.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a informat că trenul circula pe relaţia Drobeta Turnu Severin - Arad, iar în urma incidentului traficul feroviar din zonă a fost afectat. S-a asigurat transbordarea cu mijloace auto, pe relaţia Şag - Arad, a călătorilor din toate trenurile care erau programate să treacă prin zonă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.