Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sfidare maximă. Torționarii din azilele groazei vor să fie liberi, ce vor decide magistrații

realitatea.net
azil voluntari

Asistenții torționari din azilele groazei din Ilfov ajung marți dimineață la Curtea de Apel. Aceștia încearcă să îi convingă pe magistrați că sunt nevinovați, informează Realitatea Plus. Cei patru, vizați în ancheta procurorilor DIICOT, contestă decizia Tribunalului București de a îi plasa sub măsura controlului judiciar sau arestului la domiciliu.

Reamintim că marți, 4 iulie, 31 de percheziţii au fost făcute în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş. Astfel au ieșit la iveală neregulile grave petrecute în cămine ale groazei.

În urma descinderilor, aproape 100 de persoane au fost preluate de autorităţi din trei imobile în care ar fi trebuit să primească îngrijiri. Anchetatorii au stabilit că, în loc să fie îngrijiţi, beneficiarii au fost supuşi la tratamente inumane ori degradante.

Exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi neasigurarea igienei beneficiarilor.

O zi mai târziu, respectiv pe 5 iulie, procurorii au anunţat că 24 de persoane au fost reţinute şi două plasate sub control judiciar, în urma percheziţiilor la centrele pentru persoane vulnerabile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.