Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Shaquille O’Neal: M-am gândit ce ar vrea Kobe Bryant. Asta vom face

minge de baschet

Fostul baschetbalist Shaquille O’Neal a anunţat că va dona banii din biletele pentru un eveniment organizat de el cu ocazia Super Bowl-ului familiilor victimelor accidentului de elicopter de duminică, în care a murit şi Kobe Bryant, relatează L’Equipe, scrie News.ro.

“Shaq’s Fun House Miami” este un eveniment organizat anual de O’Neal cu ocazia Super Bowl-ului. Ediţia din acest an va avea loc vineri seară şi va fi, potrivit site-ului oficial, “în parte festival de muzică, în parte carnaval, în parte circ”. Au fost puse în vânzare bilete cu preţuri de 199,9 dolari până la un milion de dolari. Evenimentul este aproape sold out.

“M-am tot gândit în ultimele două zile dacă ar trebui să mai ţin evenimentul din Miami în acest weekend. (…) Dar m-am gândit: Ce ar vrea Kobe, ce ar face el? Kobe ar vrea ca noi să mergem mai departe şi să celebrăm viaţa. Aşa că să facem asta. Voi dedica şi dona toate câştigurile din evenimentul de vineri Fun House tuturor familiilor care i-au pierdut pe cei iubiţi şi Fundaţiei Kobe şi Vanessa Bryant. Împreună îi vom celebra pe toţi cei care şi-au pierdut viaţa în tragedia de duminică. RIP, fratele meu şi prietenul meu, The Black Mamba”, a scris O’Neal pe Twitter.

Super Bowl va avea loc duminică, la Miami, în finala NFL urmând să se întâlnească San Francisco 49ers şi Kansas City Chiefs.

Tot ca urmare a accidentului de duminică, un site de vânzare de bilete, StubHub, a anunţat că va dona fundaţiei lui Kobe Bryant veniturile din vânzarea de tichete pentru meciul LS Lakers – Portland, care se va disputa vineri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.