Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Show-ul Tu urmezi!, prezentat de Dan Negru, va începe în curând la Kanal D

kanal d

Filmările la show-ul „Tu urmezi!”, un format internaţional prezentat de Dan Negru, au intrat în linie dreaptă. Emisiunea va începe în curând la Kanal D, potrivit news.ro.

În platou, Dan Negru i-a invitat, pe rând, la pupitru, pe curajoşii care şi-au dorit să-şi pună în valoare cunoştinţele de cultură generală şi perspicacitate.

„Este spectaculos şi fascinant să vezi că emoţia poate fi dată şi de creier, de spectacolul creierelor, din răspunsuri, bune sau rele. Au fost multe momente de tensiune la filmări, totul se întâmplă sub presiunea timpului. este un game show pentru toată lumea de acasă, sunt întrebări din diferite domenii, şi din sport, şi din muzică, din istorie, sau din domeniul culinar... Perspicacitatea, atenţia, concentrarea le pot fi concurenţilor aliaţi de nădejde. Telespectatorii vor descoperi şi o serie de personaje interesante, care au roluri bine definite în economia show-ului. Unii reprezintă acele domenii din care sunt extrase întrebările; dar vă las să îi descoperiţi, din faţa micilor ecrane”, a declarat Dan Negru în culisele show-ului pe care îl prezintă.

„Tu urmezi!” este unicul show din lume în care concurenţii stau la coadă, pe scenă, pentru a răspunde unor întrebări de cultură generală, sub presiunea timpului.

Participanţii trebuie să răspundă corect la trei din patru întrebări, iar dacă răspunsul la două întrebări e incorect, următorul în rând îi va lua imediat locul celui care răspunde greşit.

De-a lungul concursului apar tot felul de provocări şi surprize pentru concurenţi, acestea punându-le la încercare cunoştinţele, perspicacitatea şi viteza de reacţie.

Castingul pentru „Tu urmezi!” este deschis, în continuare, tuturor celor care îşi doresc să participe la emisiunea televizată. Participanţii se pot înscrie pe casting.kanald.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.