Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tot Sibiul ar putea da președintele României: O profesoară i-a spus lui Emil Constantinescu că vrea să îi ia locul lui Klaus Iohnnis

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Klaus Iohannis rade ras

Fostul preşedinte al României Emil Constantinescu i-a transmis unei profesoare din Sibiu, care a mărturisit, sâmbătă, că ar dori să candideze la alegerile prezidenţiale de anul viitor, că cel mai important lucru în viaţă este "respectul de sine", să respecţi "regulile morale şi legale" şi "să nu ai vulnerabilităţi".

Emil Constantinescu s-a aflat sâmbătă, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, unde a susţinut o conferinţă, parte a programului oficial al Festivalului Internaţional de Teatru, scrie agerpres.ro.

O profesoară de la un colegiu din municipiul Sibiu, care s-a declarat o simpatizantă a lui Klaus Iohannis, l-a întrebat pe Emil Constantinescu ce şanse ar avea un profesor să mai ajungă preşedinte al României, pentru că ea ar fi dispusă să candideze în 2024, la alegerile prezidenţiale.

"Sfat e mult, nu îmi permit să dau sfaturi. Pot să vă spun ce simt eu, la vârsta mea, de 84 de ani: cel mai important lucru este respectul de sine. Respectul de sine nu este condiţionat de ce se întâmplă în rest. Respectul de sine este raportat la valori, la valorile morale şi pentru cei care cred - la credinţă. Acest respect de sine şi această demnitate îţi asigură demnitatea în viaţă", a declarat Emil Constantinescu.

El a povestit, cu această ocazie, cum i-a spus unui jurnalist că "nu există puterea serviciilor secrete". "Puterea lor stă în slăbiciunile celorlalţi, pentru că ei te pot şantaja sau te pot cumpăra, dar nu pot cumpăra pe cineva care în viaţa lui a respectat legalitatea şi principiile morale", a spus Constantinescu.

"Este foarte important dacă vrei să urmezi o carieră de orice fel să nu ai vulnerabilităţi, într-o ţară în care există foarte mult vulnerabil, foarte multe schelete în dulap, poţi reuşi, dar dacă nu o faci rămâne respectul de sine, care după mine este cel mai important. (...) Profesorii stau în oglindă, pentru că poţi să păcăleşti pe oricine, dar nu poţi să îi păcăleşti pe elevii tăi. (...) Este important să respecţi regulile morale şi legale şi pentru asta trebuie să te gândeşti numai la albul absolut, că dacă este un singur punct gri acesta devine negru, devine mai mare şi poate să fie speculat", a adăugat Emil Constantinescu.

Timp de zece zile, Sibiul a fost o imensă scenă, în contextul desfăşurării celei de a 30-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru (FITS), cea mai mare întâlnire anuală a artelor spectacolului, cu peste 800 de evenimente în aproximativ 80 de locuri, la care au participat în jur de 5.000 de artişti şi invitaţi din 75 de ţări. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se încheie duminică seara. El este considerat de către organizatori cel mai mare festival al artelor spectacolului din România, unul dintre primele trei, de acest fel, din lume.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.