Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Breaking | SIE despre Proiectele legilor securității: În procesul de evaluare au fost consultați toți actorii instituțional interesați

Variantele de lucru ale legilor securității naționale sunt rezultatul consultărilor cu Administrația Prezidențială și Secretariatul General al Guvernului și vor „parcurge procesele legislative prevăzute de lege”. au declarat, pentru „Umbrela Strategică”, reprezentanții Serviciului de Informații Externe.

  • Context: Președintele Klaus Iohannis a declarat săptămâna trecută că proiectele celor 10 legi ale securității naționale sunt doar „un prim draft” ce nu era destinat publicului larg. „Cineva, și știm cine, a considerat că e bine să le dea pe surse. E o eroare majoră, oamenii sunt îngrijorați”, a spus Iohannis într-o conferință de presă. Proiectele publicate de G4media conțin numeroase detalii constituționale care sporesc puterile serviciilor de informații, restrâng exercițiul unor drepturi și libertăți și slăbesc controlul civil asupra acestor instituții.

„În procesul de evaluare, revizuire și actualizare a actelor normative din domeniul securității naționale, Serviciul a fost consultat de Departamentul Securității Naționale din Administrația Prezidențială și de Secretariatul General al Guvernului, proiectele postate fiind variante de lucru rezultate din aceste consultări, ce urmează a parcurge procesele legislative prevăzute de lege”, a răspuns SIE la întrebările trimise de Umbrela Strategică.

SIE consideră că actualizarea legii sale de organizare și funcționare , Legea 1/1998, prin care este definit ca organul de specialitate al administrației publice centrale, cu competență generală în domeniul informațiilor externe pentru securitatea națională a României, este „un demers necesar și justificat de adaptare la realitățile curente, inclusiv prin raportare la dezideratele prevăzute în Strategia Națională de Apărare a Țării”.

De altfel, SIE și precizează că modificarea legii sale de funcționare ”se circumscrie” obiectivelor propuse prin Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024, aprobată prin Hotărârea nr. 22 a ședinței comune a Senatului și Camerei Deputaților din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 1 iulie 2020”.

„Din perspectiva operaționalizării prezentei strategii naționale de apărare a țării, o condiție complementară tuturor celorlalte valori şi principii care au stat la baza elaborării acestui document programatic o reprezintă asigurarea unui cadru legislativ coerent şi aplicat, menit a contribui la consolidarea culturii de securitate şi modernizarea instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale”, citează Serviciul din documentul menționat.

Strategia Naționalî de Apărare a Țării consemnează că, deși „instituțiile sunt funcționale, reglementările în domeniul securității naționale au fost obiectul mai multor propuneri de modificare şi completare, fără finalitate concretă”, pentru ”2020-2024 se impune adaptarea cadrului legislativ în domeniul securității, pentru a oferi instituțiilor naționale responsabile instrumentele necesare racordării prompte şi flexibilitatea de a gestiona provocările la adresa securității naționale”, menționează Serviciul de Informații Externe, în răspunsurile trimise Umbrela Strategică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.