Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SIIJ atrage atenția: Iniţiatorii proiectului de desfiinţare a acestei structuri se contrazic

BN breaking news justitie

Iniţiatorii proiectului de desfiinţare a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) se contrazic, precizează reprezentanţii acestei structuri într-un punct de vedere transmis, vineri, AGERPRES.

"Iniţiatorii proiectului de desfiinţare a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie se contrazic. Parte dintre iniţiatorii proiectului de desfiinţare a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au elaborat şi proiectul legii privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, care în şedinţa din 13 mai a fost adoptat de Camera Deputaţilor", precizează aceştia.

În expunerea de motive pentru legea de desfiinţare, arată Secţia, unul dintre argumentele invocate avea în vedere că, pentru această tipologie de infracţiuni, cercetarea penală va fi efectuată de către persoane cu atribuţii de urmărire penală, care să parcurgă un proces de specializare.

"Astfel, când este vorba despre desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, nu mai consideră esenţială specializarea magistraţilor pe tipologii de infracţiuni, argument pe care îl invocă atunci când este vorba despre înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu. Considerăm că importanţa specializării procurorilor care efectuează urmărirea penală a infracţiunilor săvârşite de magistraţi are o importanţă la fel de mare, ca specializarea procurorilor care vor efectua urmărirea penală în cazul infracţiunilor de mediu. Precizăm că, în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, îşi desfăşoară activitatea procurori cu peste 18 ani vechime, specializaţi în investigarea tuturor tipologiilor de infracţiuni, inclusiv în materie de corupţie", menţionează sursa citată.

T. Toader, înțepătură usturătoare către Orban după decizia Comisiei de la Veneția: 'Răspunsul meu să nu se adreseze premierului. Nu știu dacă l-ar înțelege'


Secţia apreciază totodată că înfiinţarea structurii nu afectează lupta împotriva corupţiei şi nu este un motiv de îngrijorare, cum, 'în mod neîntemeiat', susţin iniţiatorii proiectului.

"De asemenea, precizăm că, de la înfiinţare, nu au existat imixtiuni ale Secţiei în activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi nu au fost utilizate instrumente suplimentare de intimidare a magistraţilor din cadrul structurii anterior amintite", conform punctului de vedere transmis.

Mai mult, Secţia precizează că nu are cunoştinţă despre "magistraţi simpatizanţi" ai unor ideologii şi catalogaţi "protestatari", "sorosişti", "rezistenţi", "stalinişti", "bolşevici", "securişti", după cum mai susţin iniţiatorii proiectelor.

Potrivit SIIJ, este neîntemeiată susţinerea, potrivit căreia, citarea şi audierea magistraţilor a fost transformată în spectacole cu presă, însoţite de scurgerea în spaţiul public de date din anchetele respective.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.