Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SIIJ dezbină coaliția - Stelian Ion, mesaj CLAR pentru UDMR: 'Cine încalcă programul de guvernare e liber să plece'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Stelian Ion

Stelian Ion (USR-PLUS), ministrul Justiției, a declarat marți, în contextul blocajului din coaliție pe tema desființării Secției speciale, că nu va accepta cu niciun chip slăbirea DNA și a luptei anticorupție. Ion a precizat că SIIJ nu a fost desființată nici acum din cauza UDMR, deși Uniunea și-a asumat niște obligații prin programul de guvernare. Ministrul USR-PLUS a mai spus că el a fost foarte flexibil și a tot venit cu variante, dar toate au fost respinse. În acest context, Stelian Ion a subliniat că nu USR-PLUS ar trebui să iasă de la guvernare, după cum se tot pune întrebarea în spațiul public, ci cei care nu respectă programul de guvernare.

Ion a precizat întâi că a făcut declarațiile despre cum ar trebui să plece de la guvernare UDMR, căci Uniunea încalcă programul de guvernare, nu USR-PLUS, în contextul în care în spațiul public cei de la USR-PLUS tot erau întrebați dacă se retrag de la Palatul Victoria.

„Într-o astfel de discuție trebuie să se analizeze și să se vadă cine încalcă programul de guvernare. Cine-l încalcă e liber să plece.

Noi nu am fost votați și nu ni s-a dat un cec în alb să facem ce vrem în această guvernare. Am fost votați și am depus jurământul punctual pentru aceste chestiuni. Dacă nu le facem, rostul nostru care mai e?”, a declarat Stelian Ion, la B1 TV.

Ministrul USR-PLUS a punctat că el a fost foarte flexibil, dar toate propunerile sale au fost respinse de UDMR. Ion a subliniat că nu va accepta cu niciun chip slăbirea DNA și a luptei anticorupție.

„Toți avem nemulțumiri. Ideea e că au trecut foarte multe luni de zile în care am tot încercat, ne-am întâlnit, ne-am rotit în jurul cozii, am propus variante. Unele au fost acceptate, am văzut că nu sunt agreate de Comisia de la Veneția, a fost bine că am făcut acea verificare și nu am luat-o pe acel drum. Am reluat negocierile, am venit cu alt amendament. Când toate aceste propuneri sunt sistematic refuzate și ești adus fix în situația în care DNA să fie slăbit, eu spun foarte clar: lucrul acesta nu se va întâmpla, că nu asta a fost ideea desființării SIIJ, să slăbim lupta anticorupție, dimpotrivă, să refacem competența DNA”, a mai declarat Stelian Ion.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.