Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au admis miercuri cererea lui Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu, într-un dosar în care interlopul este judecat pentru proxenetism.
Decizia instanţei este definitivă, astfel încât Sile Cămătaru va fi eliberat din penitenciar.
Judecătorii i-au impus lui Sile Cămătaru mai multe interdicţii: să nu comunice cu martorii, persoanele vătămate şi ceilalţi inculpaţi din dosar, pe nicio cale, nici direct, nici indirect; să nu părăsească imobilul unde locuieşte în Bucureşti fără permisiunea organului judiciar.
Sile Cămătaru se afla în arest preventiv din luna noiembrie 2014, el fiind trimis în judecată într-un nou dosar, în care este acuzat, alături de patroni şi angajaţi ai unor cazinouri şi saloane de masaj din Capitală, de mai multe infracţiuni de proxenetism.
În acelaşi dosar au fost deferite justiţiei alte 44 de persoane, printre care Adrian Panduru zis "Limbă", Liron Halevi, Nelu Aliuţă zis "JB" (fratele fostului fotbalist Marian Aliuţă), Ion Teodor zis "Teo", Amiran Dzanashvili, Julya Mazirov, Tov Israel Mazâl.
Procurorii susţin că, în perioada iunie-octombrie 2014, Sile Cămătaru, având ajutorul lui Adrian Panduru, a determinat continuarea practicării prostituţiei şi a înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe persoane de sex feminin.
La rândul său, Adrian Panduru se ocupa de racolarea clienţilor, îndeosebi străini veniţi pentru a practica jocuri de noroc în cazinouri din Capitală, jocuri care erau interzise în statele acestora de origine.
"Tariful" prostituatelor era aproximativ 100 euro sau 400 lei pentru o oră, sumele crescând în raport de prelungirea duratei "întâlnirii".
De asemenea, Mazirov Julya zisă "Angela", Raluca Miruna Aleca şi Elena Răileanu au înlesnit practicarea prostituţiei folosind ca paravan un salon de masaj aflat în administrarea lui Alexandru Boboruţă, clienţii fiind racolaţi prin postarea de anunţuri pe site-urile de profil.
S-a constatat faptul că cele trei femei preluau comenzi de la cetăţenii străini prin intermediul anunţurilor publicate pe internet, dar şi de la angajaţii cazinourilor din Bucureşti.
Din analiza materialului de urmărire penală a rezultat că Haim Rosestein Mordechai şi Liron Halevi, angajaţi ai cazinoului "Queen", apelau în mod frecvent la serviciile fetelor angajate fără carte de muncă la saloanele de masaj erotic deţinute de Mazirov Julya şi Alexandru Boboruţă, pentru grupurile de clienţi străini ai cazinoului.
Procurorii mai susţin că în incinta cazinoului Marriott, angajatele de la PR identificate ca fiind Carmen Corina Stanciu, Simona Muraru, Adina Iris Belciu, Denisa-Elena Alexandru, împreună cu persoane din conducerea cazinoului, identificate ca fiind Amiram Dzanashvili şi Israel Mazâl Tov şi clientul cazinoului Zahi Mohamad Mounir (care se ocupa de clienţii arabi), au înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe persoane de sex feminin, clienţi fiind îndeosebi cetăţeni străini.
Comentează