Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Simion anunță de Ziua Îndrăgostiților 'o surpriză pentru cuplul minune Nicu-Marcel'. Peste 150 de aleși locali merg la AUR

aur
AUR

AUR transmite că, de Ziua Îndrăgostiților, are „o surpriză pentru cuplul minune Nicu-Marcel: peste 150 de primari, viceprimari, consilieri locali și județeni din PNL și PSD au venit alături de noi”.

„De Ziua Îndrăgostiților avem o surpriză pentru cuplul minune Nicu-Marcel: peste 150 de primari, viceprimari, consilieri locali și județeni din PNL și PSD au venit alături de noi, în semn de protest față de negocierile pentru comasarea alegerilor”, transmite AUR.

Potrivit sursei citate, o parte din ei au participat la conferința de presă susținută miercuri de liderii AUR în fața Parlamentului.

Situație explozivă

„Oamenii ăștia nu sunt membri AUR acum pentru că își pot pierde mandatul. Când se stabilește data alegerilor vor semna o adeziune pentru partidul AUR.

Sigur că PNL, speriat, i-a demis pe consilierii de la Sectorul 3. Sigur că oameni cu demnitate, consilierii de la Sectorul 1 PNL și-au dat demisia, dar situația este explozivă.

Dacă hoțul Virgil s-a lăudat că ne-a luat organizații fictive în Mehedinți, noi venim în fața voastră să arătăm că AUR se va lupta cu baronii locali. Și dacă PNL sau PSD, în funcție de județ, au încetat să fie opoziție la acești baroni locali, vom prelua noi această misiune.

Sigur că ne-am fi dorit să se respecte Constituția și legile țării. Ne-am fi dorit ca alegerile să fie la termen. Suntem pregătiți și dacă nu sunt la termen aceste alegeri” a declarat George Simion, în cadrul conferinței de presă, potrivit mediafax.

Simion anunță și alte plecări din PSD și PNL

Mai mult, președintele AUR anunță că în perioada următoare alături de Alianță vor veni și mai mulți liberali și social-democrați.

„Mesajul nostru e clar: suntem pregătiți de alegerile locale când vor ei, doar să respecte legile și Constituția. Și cei 150 de aleși locali din partidele lor prezenți aici care se opun comasării și ideii unui așa-zis deceniu de stabilitate Nicu-Marcel, și care nu vor să mai candideze pe listele PSD-PNL sunt doar începutul.

Vor urma mult mai mulți, vom strica majoritățile actuale din Consiliile Locale și Județene, blaturile baronilor locali”, a subliniat George Simion.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.