Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Simona Halep a câștigat turneul de la Roland Garros, primul trofeu de Mare Șlem din carieră

halep

Simona Halep a câștigat, în premieră, turneul de la Roland Garros! Este primul trofeu de Mare Șlem al liderului mondial, după 4 finale jucate de Grand Slam, dintre care 3 la Paris.

CTP, prima reacție după victoria URIAȘĂ a Simonei Halep: 'E cea mai fericită zi din viața mea'

GEST INCREDIBIL făcut de Simona Halep, după victoria de la Roland Garros - VIDEO

Simona Halep, primele declarații după câștigarea turneului Roland Garros: Am simțit că nu mai pot respira în ultimul set

În fața lui Sloane Stephens, care, în iulie 2017, era pe locul 957 WTA, Halep a pierdut primul set. Stephens, locul 10 WTA acum, a făcut break-ul la 2-1 și și-a păsatrat avantajul până la final, când a închis cu 6-3.

În cel de-al doilea, Halep a început prost și a pierdut serviciul, iar Stephens s-a dus la 2-0. Halep a revenit incredibil și a câștigat patru game-uri consecutive, însă a fost egalată la 4. Au urmat alte două game-uri câștigate de liderul mondial și Halep și-a adjudecat setul cu 6-4 și a dus meciul în decisiv.

În ultimul act, Halep a predat o lecție de tenis adversarei sale. A condus cu 5-0 și a câștigat cu 6-1 și, acum, este lider mondial cu trofeu de Mare Șlem.

UPDATE Halep servește și câștigă cu 6-1 setul 3.

UPDATE Stephens reușește primul său game din set. Halep are 5-1 și servește pentru meci.

UPDATE Halep câștigă pe propriul serviciu și are 5-0.

UPDATE Halep face cel mai important break cu două mingi ireale. Are 4-0.

UPDATE Halep se distanțează la 3-0, după ce își face serviciul.

UPDATE Halep face break-ul și conduce cu 2-0.

UPDATE Halep începe bine setul decisiv și câștigă pe propriul serviciu.

UPDATE Ambele jucătoare pleacă la vestiare, după setul 2.

UPDATE Halep duce meciul în set decisiv! Câștigă pe serviciul lui Stephens și închide setul cu 6-4.

UPDATE Halep își face serviciul și are 5-4.

UPDATE Stephens egalează la 4.

UPDATE Din nefericire, Halep își pierde serviciul.

UPDATE Halep dă primele semne că revine. Face break-ul și are 4-2.

UPDATE Halep își face serviciul și trece la conducere: are 3-2.

UPDATE Halep recuperează break-ul și egalează la 2.

UPDATE Halep câștigă destul de greu pe propriul serviciu. Românca pare să nu aibă vreo șansă de a câștiga primul Mare Șlem.

UPDATE Stephens își face serviciul și conduce cu 2-0.

UPDATE Halep e la pământ! A pierdut pe propriul serviciu și Stephens conduce cu 1-0 în setul 2.

UPDATE Stephens câștigă primul set cu 6-3.

UPDATE Halep își face serviciul și române în set. Stephens servește pentru a câștiga primul act.

UPDATE Stephens e aproape de a câștiga primul set, conduce cu 5-2.

UPDATE Halep își face serviciul.

UPDATE Halep pare fără soluții. Stephens își face serviciul și are 4-1.

UPDATE Halep își pierde serviciul, jucătoarea din SUA conduce cu 3-1.

UPDATE Stephens conduce cu 2-1.

UPDATE Halep egalează la 1, după ce își face greu serviciul.

UPDATE

În tribunele arenei Philippe Chatrier se află, printre alţii, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu.

Înaintea finalei, s-a ţinut un moment de reculegere pentru fosta mare jucătoare braziliană de tenis Maria Bueno, care a decedat, vineri, la vârsta de 78 de ani.

De asemenea, au fost omagiate castigatoarele mai multor ediţii ale Roland Gaross, între care Virginia Ruzici şi Arantxa Sanchez.

UPDATE Stephens își face serviciul și conduce cu 1-0.

UPDATE A început meciul! Stephens servește prima.

Simona Halep joacă, astăzi, de la ora 16.00, pentru un prim titlu de Grand Slam, la Roland Garros, după ce se află pentru a patra oară în finală la un turneu de asemenea anvergură, a doua din acest an, după Australian Open.

Transmisiunea meciului poate fi urmărită în clipul de mai jos:

Indiferent de rezultatul meciului din finala de la Roland Garros cu Sloane Stephens (SUA), Halep îşi va păstra locul I WTA şi în ierarhia ce va fi publicată luni. Scorul general dintre cele două e de 5-2 pentru Halep. De altfel, Halep a câștigat cele două meciuri care s-au disputat pe zgură între ele, suprafața de la Paris.

Halep are în acest moment premii brute în valoare totală de 23,494 milioane de dolari câştigate din tenis, cu care ocupă locul 11 în clasamentul "all-time". Ea şi-a asigurat, prin accederea în ultimul act la Porte D'Auteuil, un premiu de 1,12 milioane de euro, aproximativ 1,3 milioane de dolari. Fără a lua în calcul o posibilă victorie în finala de sâmbătă, cu americanca Sloane Stephens, care i-ar îmbogăţi conturile cu 2,2 milioane de euro, Halep "strânge" aproximativ 24,8 milioane de dolari, cu care le va întrece pe rusoaica Svetlana Kuzneţova, 24,3 milioane de dolari, pe belgianca Kim Clijsters, 24,44 milioane de dolari, şi pe elveţianca Martina Hingis, 24,75 de milioane de dolari, sume obţinute în carierele lor.

Doar americancele Serena Williams (84,52 milioane de dolari) şi Venus Williams (40,51 milioane), rusoaica Maria Şarapova (37,54 milioane), daneza Caroline Wozniacki (30,34 milioane), Victoria Azarenka (28,86 milioane), poloneza Agnieszka Radwanska (27,48 milioane) şi sportiva cehă Petra Kvitova (26,42 milioane) vor mai fi înaintea româncei, în ierarhia premiilor din carieră, publicată săptămânal de WTA, dar care nu ţine cont de devalorizarea dolarului şi nici defaptul că, în trecut, premiile erau mai mici.

În ceea ce priveşte numărul de săptămâni pe locul I WTA, prin apărarea punctelor cucerite anul trecut la RG, 1.300, Halep conduce în acest moment cu 525 de puncte faţă de Wozniacki, locul 2 WTA, şi 720 de puncte faţă de Muguruza, locul 3 WTA. Jucătoarea română va fi, începând de luni, pentru a 32-a săptămână numărul 1 mondial şi, cel mai probabil, nu va coborî de pe această poziţia cel puţin până la finalul turneului de la Wimbledon (2-15 iulie), ceea ce înseamnă că va ocupa locul I cel puţin 36 de săptămâni.

Astfel, Halep o va depăşi pe Angelique Kerber, care are 34 de săptămâni de număr 1 mondial şi va urca pe locul 12 în ierahia jucătoarelor cel mai longevive pe prima poziţie a clasamentului profesionist. Următoarea ţintă va fi franţuzoaica Amelie Mauresmo, cu 39 de săptămâni. A zecea jucătoare din istorie cu cele mai multe săptămâni pe locul I WTA este Victoria Azarenka din Belarus, cu 51 de săptămâni.

Totodată, Halep îşi va extinde avansul în fruntea clasamentului ce contează pentru Turneul Campioanelor, ajungând la peste 4.500 de puncte, cu care este foarte greu să mai rateze prezenţa pentru a cincea oară consecutiv la Singapore.

Simona Halep, în vârstă de 26 de ani şi 1,68 de metri înălţime, va disputa a XXXI-a finală din carieră, a patra din acest an.

Titluri WTA de simplu: 16 - Shenzhen (WTA), în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 14 - Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5), în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5), în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.