Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Simona Halep a fost la un pas de a fi ELIMINATĂ: Ce s-a întâmplat în meciul cu Polona Hercog, la Eastbourne

simona halep

Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 6, a învins-o, cu scorul de 6-1, 4-6, 6-3, pe slovena Polona Hercog, locul 60 WTA, venită din calificări, în turul al treilea al turneului de categorie Premier de la Eastbourne.

Simona Halep a a avut ceva de muncă, miercuri, după 6-2, 6-0, în partida anterioară, cu Su-Wei Hsieh. Ea era avertizată de ceea ce poate Hercog, care a chinuit-o pe jucătoarea română aproape trei ore, în martie, pe hard, la Miami, în turul al treilea (5-7, 7-6/1, 6-2). În aceste condiţii, fostul lider WTA a intrat tare în meci, cu agresivitate, cu risipă de energie şi cu o excelentă mobilitate. Halep a servit foarte bine, a variat jocul pe laturile terenului, pentru a o pune în mişcare pe înalta jucătoare adversă, a venit la fileu, a apelat şi la scurtă şi a profitat de începutul foarte slab al rivalei, scrie news.ro.

Citește și: Lovitură pentru Codrin Ștefănescu! Anunțul făcut azi

Lucrurile s-au complicat pentru Halep atunci când Hercog a început să pună în teren serviciul. În plus, românca nu a mai putut să-şi păstreze nivelul agresivităţii, amplitudinea şi unghiurile loviturilor, ceea ce a făcut-o pe slovenă să capete curaj, să lovească tare, cu dreapta ei nimicitoare. Dacă la Miami slice-ul a fost arma princpală a Polonei Hercog, acum ea a mizat pe forţă şi tactica i-a funcţionat un set.

Simona Halep nu s-a panicat pentru că ştia că Hercog nu poate menţine precizia mingilor ei bubuite. Şi cu răbdare, cu atenţie la retur, cu concentrare la propriul serviciu, sportiva din Constanţa şi-a construit cu migală succesul în decisiv.

Citește și: Lovitură de teatru! Tatăl adoptiv al Sorinei dinamitează acuzațiile asistentului maternal

Halep a făcut 4-0 în mai puţin de un sfert de oră, cu break-uri în ghemurile I şi al treilea. La acest scor, Hercog a pus un ghem pe tabelă datorită serviciului ei năpraznic. Finalul setului a fost mai echilibrat, însă toate ghemurile i-au aparţinut româncei. Ea s-a chinuit totuşi să facă 6-1 (în 31 de minute), după şase mingi de set (a avut 40-0) în ultimul ghem şi după ce a fost nevoită să facă faţă serviciului din ce în ce mai bun al slovenei. Hercog nu a avut nicio minge direct câştigătoare în primul set şi a comis 11 erori neforţate (9-6, Halep).

Eficienţa serviciului jucătoarei de 1,85 metri s-a confirmat în setul al doilea. Ea a câştigat cu uşurinţă două astfel de game-uri, apoi, la scorul de 2-2, a profitat de o scădere a concentrării Simonei Halep şi a obţinut un break la 0. Acestea au fost primele mingi de break ale Polonei Hercog în partida de miercuri. Jucătoarea română a răspuns cu rebreak, dar Polona Hercog a continuat să-şi ridice nivelul de joc, lovind tare din orice poziţie şi reuşind un al doilea break, la 4-4. Ea l-a consolidat cu serviciul şi a câştigat setul cu 6-4, după 67 de minute de joc. Metamorfoza evoluţiei jucătoarei slovene a fost reflectată şi de statistica setului secund, în care a reuşit zece lovituri direct câştigătoare şi nouă erori neforţate (5-7, Halep).

Citește și: Lupta pentru putere! Stenograme explozive din ședința USR! ‘Sunt niște dictatori de tip PSD’

Halep a condus cu 3-0 în decisiv, după un break luat greu, la a treia minge, în ghemul secund. Ea mai luat un break, tot greu, de 4-0, după ce a salvat mingi de 3-1. Scorul a devenit 4-1, pentru că, după ce a condus cu 30-0, Halep şi-a pierdut serviciul, apoi 4-2. Sportiva română a condus cu 5-2, scor la care a avut două mingi de meci la rând, pe care Hercog le-a anulat cu acelaşi extraordinar serviciu. S-a făcut 5-3, iar Halep a mai obţinut două mingi de meci şi la a patra s-a impus, cu 6-3, după o oră şi 48 de minute. Hercog a încheiat al cincilea meci jucat la acest turneu cu un raport de mingi direct câştigătoare/erori neforţate de 18-40, iar Halep, aflată la a doua partidă, cu 21-21.

Jucătoarea română va evolua în sferturile de finală cu germana Angelique Kerber, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 4, care a trecut cu 7-6 (4), 6-0, de suedeza Rebecca Peterson, locul 66 WTA, în 77 de minute de joc.

Citește și: Ipoteză-bombă! Cine ar urma să fie viitorul președinte al României – Șah pentru Klaus Iohannis

Halep conduce cu 6-4 în partidele cu Kerber, dar singura lor întâlnire pe iarbă, disputată, în sferturi, la Wimbledon, în 2016, i-a revenit germanei, cu 7-5, 7-6 (2).

Calificarea în sferturi este recompensată la Eastbourne cu un premiu de 23.455 de dolari şi cu 100 de puncte WTA.

Citește și: Lovitură în plin pentru Opoziție! Liviu Dragnea a câștigat

Simona Halep trebuie să joace, miercuri, şi la dublu, alături de Raluca Olaru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.