Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Simona Halep ÎŞI AMENINŢĂ adversarele: Declaraţii RĂZBOINICE înaintea turneului de la Indian Wells

www.gsp.ro
Simona Halep

Simona Halep, numărul 1 mondial, a declarat, joi, înaintea turneului de la Indian Wells, că îşi doreşte să fie în continuare furioasă pe teren, dar în acelaşi timp trebuie să fie şi mai calmă şi să nu se mai critice atât de aspru. ”Mereu caut perfecţiunea, dar în acelaşi timp ştiu că nu există. Deci este puţin cam ciudat că mă gândesc la asta. În ultima vreme am lucrat cu un psiholog sportiv în această direcţie şi am ajuns la concluzia că trebuie să fiu mai bună cu mine şi să înţeleg că uneori nu pot fi sută la sută pe teren şi că este nevoie de timp. Deci, mă descurc bine în această direcţie, aşa că şi din acest motiv pot fi numărul 1. Cel puţin asta îmi doresc. Încă vreau să fiu o luptătoare, încă mai vreau să fiu furioasă pe teren, pentru că acest lucru mă ajută. Nu mai arunc racheta, ceea ce este un lucru minunat. Dar ştiu că trebuie să fiu mai calmă şi să nu mă mai critic atât de aspru atunci când nu-mi iese o lovitură cum vreau eu sau când mingea iese afară. Trebuie să accept situaţia imediat şi să mă gândesc imediat la următorul punct”, a afirmat Halep.

Citeşte şi: Mişcare interesantă a lui Augustin Lazăr în plin scandal în Justiţie: Schimbare RADICALĂ în anchete

”Am învăţat că sunt capabilă să fac lucruri măreţe. Mereu am visat să ajung pe locul 1, dar niciodată nu am crezut sută la sută că pot face asta. După ce am reuşit, a fost ca o eliberare şi mi-a dat puterea de a merge înainte, de a face lucruri şi mai bune. Acum cred că orice este posibil şi că pot face orice. Nu simt nicio presiune, mă gândesc doar să-mi îmbunătăţesc jocul, mă antrenez să câştig turnee şi un Grand Slam", a precizat sportiva română.

Citeşte şi: Ce spune Liviu Dragnea despre 'interzicerea' Realitatea TV de la Congresul PSD: Glume pe seama studioului / VIDEO

Halep se gândeşte şi la pauze mai lungi, dacă va avea evoluţii foarte bune la turnee importante. "Dacă voi repeta rezultatul de la Melbourne, voi face mai multe pauze. Dar acum ştiu că după această perioadă este foarte important să ai ritmul şi să-l păstrezi aşa că e greu să faci o pauză, să revii, apoi să iei o pauză din nou. Pentru că pierzi ritmul şi corpul tău nu mai este obişnuit, începi să ai dureri peste tot şi ai nevoie de câteva zile, poate săptămâni pentru a te întoarce la ritm. Aşa că nu aştept cu nerăbdare să am mai multe pauze, dar dacă joc un turneu bun, îmi voi lua câteva zile libere", a declarat Halep. Simona Halep va debuta la Indian Wells într-un meci cu jucătoarea cehă Kristyna Pliskova, locul 77 WTA, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.