DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Simona Halep: Nu a fost finalul de turneu la care speram, dar trofeul este al meu

Facebook
Simona Halep

Simona Halep a declarat, luni, că finala turneului de la Roma nu a fost aşa cum spera, dar se bucură pentru că a reuşit în sfârşit să câştige trofeul.

"În sfârşit am câştigat! Iubesc acest turneu şi în fiecare an am jucat chiar foarte bine. Nu şi anul trecut, dar în anii precendeţi am jucat foarte bine. Am avut două finale, startul ascensiunii mele în clasament a fost aici, în 2013, şi a fost visul meu să câştig acest trofeu. Şi sunt foarte, foarte fericită că s-a întâmplat astăzi. Vreau să spun că cei doi antrenori ai mei, Arti (Artemon Apostu-Efremov) şi Darren (Cahill), m-au ajutat cu pregătirea fizică în acest şase luni. Deci totul este bine. Voi continua să fac ceea ce mi-au cerut. Am fost foarte strictă cu programul, am muncit foarte mult şi m-am îmbunătăţit foarte mult din punct de vedere fizic. De aceea pot să alerg atât, pot să mă simt pregătită pentru fiecare meci. Picioarele mele sunt din ce în ce mai puternice, ceea ce îmi dă încredere în timpul meciurilor. Mai ales pe zgură, mă simt mult mai bine", a spus Simona Halep.

Citește și: Nicușor Dan recunoaște că s-a întâlnit cu dezvoltatorul Cătălin Grigore: Am avut o discuție cu acest om și i-am spus că eu am dreptate

Halep a mai spus că nu a fost finalul de turneu sperat, dar se bucură pentru trofeu.

"Nu a fost finalul de turneu la care speram, dar m-am simţit fantastic în primul set şi am fost încrezătoare că, chiar dacă am fi continuat să jucăm, voi avea şansa să câştig meciul. Nu mă gândesc la părţile negative ale acestui aspect. Bineînţeles că îmi pare rău pentru ea, o accidentare este o accidentare şi nu este niciodată uşor. Dar asta nu schimbă nimic. Trofeul este al meu acum", a precizat Halep.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a câştigat, luni, turneul de la Roma pentru prima dată, după ce jucătoarea cehă Karolina Plsikova, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 2, a abandonat finala, la scorul de 6-0, 2-1. Acesta este trofeul cu numărul 22 din cariera jucătoarei române, al treilea la rând în 2020.

La Roma, Halep a fost finalistă în 2017 şi 2018, pierzând de fiecare dată în faţa ucrainencei Elina Svitolina, scoruri 6-4, 5-7, 1-6, respectiv 0-6, 4-6.

Pentru Halep urmează participarea la French Open, care va începe duminică şi la care românca va fi cap de serie numărul 1.

După succesul de la Roma, Halep a redus diferenţa de puncte care o desparte de liderul WTA, australianca Ashleigh Barty, de la 2.361 la 1.462. Daca va câştiga la Roland Garros, Halep va reveni pe locul I WTA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.