Simona Halep a învins-o în două seturi, 6-4, 7-6, Shuai Peng în turul al treilea de la Wimbledon și o va întâlni în optimile de finală pe Victoria Azarenka.
Simona a învins-o pe Azarenka în 2015, în sferturile de finală de la US Open, un meci pe care îl caracterizează drept unul dintre cele mai bune ale carierei.
Citește și: Incredibil! Ce pensie alimentară primește Eba de la tatăl copiilor săi
"Pe atunci nu era mamă, e diferit acum. E un lucru minunat ce a făcut. Va fi o mare provocare pentru mine, cu siguranță. Chiar dacă a stat aproape un an de zile, e o adversară puternică și o mare campioană. A fost unul dintre cele mai bune meciuri ale mele. Îmi amintesc că m-am deplasat foarte bine, că am lovit în forță și că meciul a avut un nivel înalt de tenis. Am fost puternică din punct de vedere mental.
Nu iau meciul ca pe un test. Îl consider foarte important. Se poate întâmpla orice când intru pe teren. Oricare dintre noi poate să câștige acest meci. Voi încerca să fiu concentrată, să fac ce știu cât mai bine și să încerc să câștig. Voi da tot ce e mai bun, cred că am o șansă să câștig. Meciul e deschis, trebuie doar să încerc să-mi fructific șansele.", a spus Simona la conferința de presă susținută după meciul cu Peng.
Citește și: Dezvăluiri incendiare! Cum a reușit Dragnea să controleze un serviciu secret
Românca nu a pierdut încă niciun set în cele trei meciuri jucate până acum. Spune că e mulțumită de evoluția avută în meciul cu Shuai Peng.
"Sunt foarte fericită. Cred că am jucat fiecare meci din ce în ce mai bine. Azi a fost un nivel ridicat de tenis. Ea a evoluat foarte bine, eu am jucat bine. Sunt mulțumită de cum am jucat și de cum m-am mișcat pe teren. Totul a mers bine. E greu de învins, dar și eu am jucat bine. Sunt mulțumită de felul în care am evoluat. Sunt foarte fericită că am reușit să ajung din nou în săptămâna a doua la Wimbledon. Am crescut cu fiecare meci jucat aici", a afirmat Simona.
Citește și: Sorin Grindeanu, lovitură de proporții pentru Daddy Dragnea
Meciul din optimile de finală se va juca luni.
Comentează