Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Simona Halep, prima reacție după victoria categorică de la Madrid: Ce i-a spus Darren Cahill timp de 5 minute - VIDEO

Simona Halep, liderul WTA, a declarat, duminică, după ce s-a calificat în turul doi la Madrid Open, trecând de Ekaterina Makarova, că se simte de fiecare dată relaxată la competiţia din Spania, pe terenul de acolo, şi poate de aceea reuşeşte să joace la cel mai bun nivel.

“Cred că a fost un meci bun, am jucat foarte bine. Poate ea nu a jucat la cel mai bun nivel al său, dar este o adversară dificilă de fiecare dată. A fost un meci bun şi un start bun. M-am simţit foarte bine pe teren, am simţit mingea, jocul. Îmi place să joc pe acest teren şi de fiecare dată când revin aici mă simt mai relaxată. Poate de aceea pot ajunge la cel mai bun nivel al meu de fiecare dată când joc aici. Sper să fiu la fel şi în turul următor”, a spus Halep.

Citește și: Andreea Marin, mai tare ca Ștefan Bănică! Ce lovitură a dat Zâna Surprizelor

Ea a menţionat că a discutat după meci cu Darren Cahill, care i-a spus să continue la fel ca astăzi. “Am discutat cu Darren după meci, aproximativ cinci minute, mi-a spus că am jucat foarte bine, că nu are nimic de comentat, să continui la fel şi va fi bine”.

Simona Halep a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-0, pe rusoaica Ekaterina Makarova, locul 32 WTA, calificându-se în turul al doilea al Madrid Open.

Citește și: Țiriac are mare noroc cu turneul de la Madrid: Ce profit îi aduce acesta în fiecare an

În faza următoare, Halep va întâlni o jucătoare belgiană, pe Elise Mertens, locul 19 WTA şi 19 victorii în 25 de meciuri disputate în 2018, sau pe Alison Van Uytvanck, locul 48 WTA.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.