Simona Halep s-a retras de la turneul de la Bad Homburg

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 19-06-2021

Actualizat: 19-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto: WTA tour

Simona Halep, locul 3 WTA, s-a retras de la turneul de categorie WTA 250 de la Bad Homburg, cu premii de 235.000 de dolari, au anunţat organizatorii, potrivit news.ro.

Jucătoarea română a luat această decizie după ce a constatat că nu este total refăcută după accidentarea suferită la Roma. Ea nu a participat nici la conferinţa de presă programată sâmbătă, înaintea turneului care trebuie să înceapă luni.

Citește și: Locurile și FELUL în care BANII din firmele Adamescu au fost DAȚI judecătorilor TB

Halep a suferit o ruptură musculară la gamba stângă, la 12 mai, în meciul din primul tur al turneului de la Roma, disputat cu germana Angelique Kerber. Din acest motiv, românca a ratat participarea la French Open, al doilea grand slam al anului.

Ea îşi propusese să debuteze în sezonul pe iarbă în Germania, unde a ajuns în această săptămână şi a început antrenamentele, şi apoi să participe la turneul de la Wimbledon, la care este deţinătoarea trofeului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri