DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Simona Halep 'se încălzește' pentru Australian Open, la Melbourne Summer Series

Facebook
Simona Halep steaua fular

Două turnee WTA 500 și altele două ATP 250 se vor desfășura în paralel în perioada 31 ianuarie – 6 februarie. Simona Halep va participa la una dintre competiții, potrivit Mediafax.

Vara australiană de tenis începe anul acesta cu două turnee WTA 500 și altele două ATP 250, desfășurate în paralel în perioada 31 ianuarie – 6 februarie, toate sub denumirea generică Melbourne Summer Series. Simona Halep și-a anunțat intenția de a participa la turneul care precede Australian Open. Alte trei românce sunt acceptate direct pe tablorile principale. Organizatorii au anunțat că 49 din primele 50 de jucătoare ale clasamentului WTA au acceptat prezența la competiție.

Turneele vor promova prin denumirile lor zonele cheie ale regiunii Victoria, Melbourne Summer Series și Australian Open propunându-și să ajute la revigorarea acestui stat, afectat de incendiile de vegentație și de pandemie. Astfel, turneele feminine se vor numi Gippsland Trophy și Yarra Valley Classic, iar cele masculine Great Ocean Road Open and Murray River Open.

Citește și: Lovitură pentru Realitatea PLUS, după atacul la CTP! ‘O zdreanță, o gioarsă’

În cazul turneelor feminine, ambele vor avea la start câte 64 de concurente la simplu și 32 de perechi la dublu. Primele 32 de favorite vor fi împărțite în grupe cu câte 16 capi de serie, urmând ca celelalte participante să fie apoi distribuite la întâmplare pe tablourile principale. Printre concurentele care vor lua startul se numără cinci foste câștigătoare de la Australian Open: Naomi Osaka (JPN, numărul 3 mondial), Sofia Kenin (USA, nr.4), Serena Williams (USA, nr 11), Victoria Azarenka (BLR, nr 13) și Angelique Kerber (GER, nr.25), dar și numărul 2 WTA, românca Simona Halep .

Lor li se alătură și alte campioane de Grand Slam precum Bianca Andreescu (CAN), Petra Kvitova (CZE), Iga Swiatek (POL), Svetlana Kuznetsova (RUS), Sloane Stephens (USA) și Jelena Ostapenko (LAT). Nu va lipsi nici australianca Ashleigh Barty, care se întoarce în turneele de tenis după 11 luni de absență. Din România au fost acceptate direct Patricia Ţig (56 WTA), Sorana Cîrstea (71 WTA) şi Irina Begu (78 WTA).

Citește și: Ciprian Ciucu sare la gâtul lui Nicușor Dan: ‘Aștept să facă odată o întâlnire cu primarii de sector, că tot întârzie’

Pentru turneele masculine împărțirea a fost deja făcută. Great Ocean Road Open va avea la start opt jucători din top 40 ATP: David Goffin (BEL), Karen Khachanov (RUS), Cristian Garin (CHI), John Isner (USA), Hubert Hurkacz (POL), Jannik Sinner (ITA), Reilly Opelka (USA) și Nikoloz Basilashvili (GEO). În turneul Murray River Open s-au înscris alți 10 tenismeni din top 40: Stan Wawrinka (SUI), Grigor Dimitrov (BUL), Felix Auger-Aliassime (CAN), Borna Coric (CRO), Casper Ruud (NOR), Taylor Fritz (USA), Ugo Humbert (FRA), Lorenzo Sonego (ITA), Dan Evans (GBR) și Adrian Mannarino (FRA). Australieni Nick Kyrgios și Jordan Thompson au fost acceptați direct pe tabolurile principale.

Organizatorii au anunțat că cele patru turnee se vor organiza cu spectatori în tribune, iar pentru siguranța acestora incinta Melbourne Park va fi împărțită în trei zone. Toți sportivii participanți vor sta obligatoriu 14 zile în carantină, în Australia, înainte de startul turneului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.