Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Simona Halep, VICTORIA cu numărul 100 la un grand slam: Ce spune despre CONFRUNTAREA cu Serena Williams

simona halep serena williams

Simona Halep a obţinut, duminică, în faţa polonezei Iga Swaitek, victoria cu numărul 100 la un grand slam, anunță news.ro.

Halep a debutat pe tabloul principal la turneele de grand slam în 2010, la Roland Garros, dar a fost eliminată în primul tur. Ea a a trebuit să mai aştepte mai mult de jumătate de an până să cunoască primul succes, care a venit la Asutralian Open, în 2011. Românca a învins-o atunci, cu 6-3, 3-6, 6-2, pe Anne Kremer din Luxemburg. Halep a ajuns la acea ediţie până în turul al treilea, fază în care a fost eliminată de Agnieszka Radwanska, cu 6-1, 6-2.

În suta de victorii strânsă se află şi cele care i-au adus două trofee de grand slam, la French Open, în 2018, şi la Wimbledon, în 2019.

În faza următoare a actualei ediţii a AusOpen, Halep va evolua cu Serena Williams.

"Nu trebuie să mă concentrez prea mult asupra faptului că voi juca împotriva Serenei, pentru că întotdeauna este greu să te gândeşti la asta. Dar am experienţă, am jucat atât de multe meciuri împotriva ei şi voi încerca să mă bucur că sunt pe teren şi să încerc să dau totul, pentru că poţi să o învingi pe Serena numai dacă dai totul", a spus Halep.

Vezi și: Klaus Iohannis, criticat de stilistul Adina Buzatu: Sacoul slim, pantalonul mai larg. De multe ori are mâneca foarte largă

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat, duminică, pentru a cincea oară în sferturile de finală ale Australian Open, după ce a învins-o, în optimi, cu scorul de 3-6, 6-1, 6-4, pe poloneza Iga Swiatek, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15.

Halep va juca în faza următoare cu americanca Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10. Williams conduce cu 9-2 în întâlnirile cu Halep, ultima victorie aparţinându-i româncei, scor 6-2, 6-2, în finala turneului de la Wimbledon din 2019. În acelaşi an, cele două jucătoare s-au întâlnit şi la Australian Open, când Williams a câştigat în trei seturi, scor 6-1, 4-6, 6-4, în optimile de finală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.